facebook
Connect with us

POLIȚIȘTII protestează de Ziua Națională și cer membrilor să fie blânzi cu cetățenii: Nu mai acceptăm să fim folosiţi pe post de mercenari ai interdicţiilor aplicate în numele Covidului

Published

on

Poliţiştii din Sindicatul Europol ameninţă cu proteste care încep din 1 decembrie, Ziua Naţională a României. Aceştia spun într-un comunicat de presă că nu mai acceptă să îndeplinească sarcini care nu sunt în fişa postului şi că nu mai sunt dispuşi să fie fraierii sistemului bugetar. Ei subliniază că pensiile militare nu au fost indexate nici măcar cu inflaţia, iar din 2007 poliţiştii nu au avut parte de măriri ale salariilor.

„Nu mai acceptăm să fim folosiţi pe post de mercenari ai interdicţiilor aplicate în numele COVIDULUI. Nu mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fişa postului. Nu mai suntem dispuşi să rămânem fraierii sistemului bugetar. În timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate”, se arată în comunicatul transmis de Sindicatul Europol. Calendarul de proteste începe cu data de 1 decembrie 2021, când poliţiştii sunt sfătuiţi „să manifeste indulgenţă maximă faţă de cetăţenii care săvârşesc contravenţii şi să sancţionaţi în primul rând cu AVERTISMENT scris/verbal”.

Ei transmit persoanelor care doresc să se alăture protestelor că în perioada 1-31 decembrie să completeze notificările către unităţi în care să-şi exprime dezacordul de a mai efectua ore suplimentare:

în 13-15 dec 2021 în faţa Prefecturilor (urmează să nominalizăm punctual judeţele şi datele, în funcţie de disponibilitatea colegilor de a participa la protest);
în data de 16 dec 2021 între 10:00 – 14: 00 în faţa MAI;
în data de 17 dec 2021 între 10:00-12:00 în faţa sediului PSD, între 12:00-14:00 în faţa sediului PNL iar între 14:30-16:00 în faţa sediului UDMR.

Va fi prima dată când poliţiştii protestează în faţa sediilor partidelor politice. Ei cred că noua coaliţie a a trecut cu vederea pensiile militare, în condiţiile în care rezerviştilor nu le-a mai fost indexată pensia cu inflaţia din ultimii 2 ani şi spun că nu vor accepta bătaia de joc a Guvernului.

Comunicatul Europol vine după ce un alt sindicat al polițiștilor, Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România (FSDP), a anunțat că se opune certificatului verde și a calificat măsurile impuse românilor drept „abuzuri și acte de discriminare”.

Facebook Notice for EU!
You need to login to view and post FB Comments!

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai ȘomănescuPublisher R3media

Facebook Notice for EU!
You need to login to view and post FB Comments!

Rafila: Certificatul cu 3 doze va fi obligatoriu doar pentru călătoriile în UE

Published

on

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat, miercuri, că România este obligată să pună în aplicare certificatul de călătorie în Uniunea Europeană, valabil cu trei doze de vaccin Pfizer, Moderna sau AstraZeneca ori două doze de vaccin produs de Johnson&Johnson. Ministrul Sănătăţii a adăugat că asta nu înseamnă că aceleaşi criterii vor fi folosite şi în ţară, unde „trebuie să ţinem cont de măsurile epidemiologice, dar şi să păstrăm funcţionale sectoarele economiei”.

„Noi o să o luăm invers, să vă spun când vom renunţa la cel internaţional, când va exista o astfel de decizie la nivelul UE. Deocamdată avem o recomandare foarte clară a Comisiei Europene. Nu e o recomandare. Este o decizie, ca să ne înţelegem, pe care trebuie să o aplicăm. Şi la circulaţia în spaţiul Uniunii, deci cetăţenii din UE care trebuie să aibă un certificat care să includă vaccinarea cu trei doze, în cazul în care au încheiat schema de vaccinare cu mai mult de 270 de zile anterior. Vestea bună, dacă vreţi, este că toţi aceşti cetăţeni ai UE care posedă un astfel de certificat probabil că vor fi scutiţi la nivelul Uniunii, aşa este recomandarea, atât de carantină cât şi de testare. Noi o să îl punem în aplicare cât de repede putem, dar data limită este luna februarie şi, pe măsură ce Uniunea va lua decizia apropo de utilizarea acestui certificat, ne vom adapta şi noi acestor decizii ale UE. Deocamdată, de la începutul lunii februarie trebuie să ne adaptăm şi să utilizăm pentru circulaţia internaţională, nu în interior, un certificat care este valabil cu trei doze sau două doze, după caz, pentru că există şi vaccinare completă cu un singur vaccin, dacă ne referim la vaccinul Johnson şi atunci o să trebuiască şi noi să ne aliniem în aşa fel încât să existe o abordare unică la nivelul Uniunii, dar asta nu înseamnă că vom folosi aceleaşi criterii şi în interiorul ţării”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat miercuri într-o conferinţă de presă când renunţăm la certificatul de vaccinare, cel cu două doze.

Chestionat dacă va fi implementat în România certificatul cu trei doze, dacă în luna februarie se va ajunge la 70.000 de cazuri de infectare, Alexandru Rafila a răspuns: „Eu sper să nu ajungem la cele 70.000 de cazuri în luna februarie, dar nici nu pot să exclud acest lucru”.

„Noi suntem obligaţi de legislaţia UE să îl adoptăm pe cel pentru circulaţia persoanelor în interiorul Uniunii sau pentru cetăţenii Uniunii. În ceea ce priveşte utilizarea în interior, trebuie să luăm în considerare priorităţile de sănătate publică, dar şi celelalte priorităţi care ţin de funcţionarea economiei. Eu am avut o întâlnire foarte bună cu reprezentanţi ai unei părţi a industriei. A fost o întâlnire online care a avut loc ieri şi care a stabilit principiile unei colaborări astfel încât măsurile de sănătate publică să ţină cont de toate elementele care fac funcţională o societate, mă refer la aspectele economice şi sociale. Asta nu e o decizie pe care o ia ministrul Sănătăţii. Este o decizie care trebuie luată la nivelul Guvernului, după consultări cu toţi actorii sociali”, a completat ministrul Sănătăţii.

Continue Reading

Rusia a mărit trupele militare langă Nistru

Published

on

Șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, Alexandr Esaulenco, a declarat într-un interviu pentru presa ucraineană Glavcom că Rusia și-a mărit efectivele de militari ruși care păzesc depozitului de muniții de la Cobasna.

„În primul rând, vorbim despre regiunea noastră separatistă: vorbim despre stânga Nistrului, vorbim de formațiuni militare ilegale, un grup operativ al trupelor ruse (GOTR), vorbim despre compoziția militară din jurul satul Cobasna. Din câte cunoaștem, protecția acestor depozite este acum întărită și înțelegem că acest factor este unul dintre elemenele-cheie în ceea ce privește utilizarea elementelor destabilizatoare în țara noastră”, a declarat Alexandr Esaulenco, transmite Unimedia.

Exercițiile militare din regiunea transnistreană s-au ales cu comentarii diferite din partea prim-ministre Republicii Moldova, Natalia Gavrilița și ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.

Dacă Gavrilița spune că Guvernul este la curent cu acestea și „pledează pentru pace și stabilitate în regiunea noastră”, Popescu le califică drept contraproductive, „care vin în contradicție cu legislația”.

„În Grupul Operațional al Trupelor Ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova s-au desfășurat exerciții pentru pregătirea de luptă.

În total, în acestea au fost implicate aproximativ 100 de unități de echipament militar”, se anunță într-un comunicat de presă al Districtului militar Vest al Federației Ruse din data de 25 ianuarie.

Acestea au avut lov în timp ce tensiunile din Ucraina și Rusia cresc, iar liderii mondiali se declară îngrijorați de situația creată.

Continue Reading

George Simion face anunțul zilei: Liderii AUR se vor întâlni cu Benjamin Netanyahu și Viktor Orban

Published

on

Deputatul George Simion, co-președinte AUR, a declarat că în viitorul apropiat se va întâlni cu fostul premier israelian Benjamin Netanyahu, dar și cu liderul ungar, Viktor Orban, pentru a discuta viitorul Europei.

Simion a catalogat astfel, drept minciuni, acuzațiile de anti-semitism și pro-rusism, care îi sunt aduse AUR de către oponenții politici.

„E o aberație tot ce scrie domnul Cioloș, care îmi da mie lecții despre facturi, având in vedere ca ei au pledat prin doamna Pruna pentru liberalizare. Nici măcar nu se chinuie sa își justifice minciunile. Eu mă bat in primul rând pentru Basarabia si zice ca eu sunt pro-rus. Nu ne intimidează pe noi, pot sa scrie cat vor. Acum caută ONG-uri sa ne facă reclamații, ne pârăsc la Bruxelles. Ii anunț ca familia europeana din care facem parte conține si partidul lui Benjamin Netanyahu, cu care am si stabili o întâlnire, in luna aprilie, nu am stabilit încă data exacta. Eu am prieteni evrei, astea sunt minciunile celor care vor sa ne discrediteze pe tema Holocaustului. Acea declarație a fost interpretata greșit.

Maine o sa discutam si cu Viktor Orban, sa vedem care este viitorul politic al partidelor patriotice in Europa. Pentru ca noi nu suntem extremiști si antieuropeni, ci suntem pentru o Europă unită, dar sa se păstreze componenta națională. De exemplu, programele Green Deal si altele propuse de UE nu sunt fezabile in Romania”, a spus George Simion la România TV.

Benjamin Netanyahu este unul dintre cei mai longevivi premieri din istoria Israelului, fiind aproximativ 15 ani în această funcție, în două mandate.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai ȘomănescuPublisher R3media

Facebook Notice for EU!
You need to login to view and post FB Comments!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Popular