facebook
X
Connect with us

Focar de Covid la UPU numai din vaccinați. DOCUMENT transmis Colegiului Medicilor de Dr. Oana Mihaela Secară: Imunitatea dobândită natural este superioară celei dobândite prin vaccin. Certificatele digitale nu au nici justificare medicală

Published

on

  RTnews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit.    

Dr. Oana Mihaela Secară, medic primar al Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh dr. Luca” Onești (suport Covid) și Președinte al  CA al Spitalului Județean de Urgență Bacău, reclamată abuziv la Colegiul Medicilor Bacău, a transmis colegilor săi de breaslă un punct de vedere pertinent, care se constituie într-o sinteză a stadiului actual al pandemiei de Covid.

 Ca să înțelegem mai bine nivelul de paroxism pe care l-a atins lumea în care trăim, distinsa doamnă doctor trebuie să dea socoteală pentru afirmațiile sale de specialitate cu privire la infecția generală din societatea românească la  reclamația unui politician: fostul prefect USR de Bacău, Leonard Bulai. Repetăm: un medic trebuie să-și argumenteze observațiile sale făcute întemeiat după zeci de ani de studiu și experiență profesională, la forul de judecată al Colegiului, pentru că a fost reclamată de un politruc.

 „Credința în Dumnezeu și  conștiința de medic mă fac să nu pot trece sub tăcere observațiile  făcute și să nu pot eluda adevărul medical în momentul în care trebuie  să îmi exprim opinia.”, scrie doamna doctor, care insistă asupra adevărurilor științifice constatate, și anume, între altele, că imunitatea naturală este mai presus decât cea artificială, inoculată prin vaccin, și că vaccinul nu mai constituie o protecție, din moment ce, după cum relevă dânsa un caz concret, într-un focar de Covid de 7 pacienți, toți erau vaccinați. Adică 100%.

 „Nimeni nu   va fi scutit de contactul cu virusul, mai devreme sau mai târziu (era  mai bine să se întâmple cu prima variantă, mai puțin virulentă, și mai  bine în sezonul cald, când organismul se apără mai bine). Aceasta indiferent dacă persoana este vaccinată sau nu, și, evident, indiferent  de restricții. Se observă că așa este, deja.”, scrie doamna doctor.

  „Oricum, în rezumat, tot ceea ce transmit eu în spațiul public, are doua ținte finale :

 1. Eliminarea din legislație a „certificatelor verzi” (care nu au nici o justificare medicală) și nici un rol în prevenție.

 2. Eliminarea oricărei modalități de a constrânge populația să se vaccineze, cu asigurarea unei reale libertăți de a alege.”, mai spune curajoasa doctoriță, căreia îi mulțumim pentru fresca exactă oferită publicului larg care mai are urechi să audă și ochi să vadă.

  

 Cu acordul doamnei Dr. Oana Mihaela Secară, RTnews publică integral documentul transmis de aceasta Colegiului Medicilor Bacău, pe care îl considerăm extrem de folositor pentru întreaga opinie publică din România. (V.R.)

  CĂTRE: COLEGIUL MEDICILOR BACĂU   Având în vedere sesizarea făcută  de către Instituția Prefectului – Bacău, la Colegiul Medicilor Bacău, cu   privire la opiniile  medicale enunțate de către subsemnata (evident, cu   prezumția că trăim într-o societate care promovează libera exprimare),  sesizare în urma căreia am acceptat invitația reprezentantilor CMR în  teritoriu (în data de 06.10.2021) la discuții pe aceste teme, vă aduc la   cunoștință următoarele aspecte:

 1. Toate afirmațiile pe care le-am  făcut și le fac sunt bazate strict pe ceea ce se desprinde din  activitatea directă cu pacienții COVID, în spital (informațiile sunt  susținute și de studii și informări efectuate de alte structuri oficiale   internaționale abilitate).

 2. Anchetele epidemiologice pe care le  efectuez prin fișa postului, mă pun în legătură atât cu pacienți COVID  din rândul personalului, cu pacienții care se internează în spital, cât  și cu familiile lor și  cu alte persoane care au avut un contact direct  sau un presupus contact direct cu pacienții. Aceste anchete, dar și  anamneza făcută multor pacienți, cu minuțiozitate, au condus la foarte  multe din concluziile mele, într-un timp relativ scurt de la debutul  crizei sanitare.

 3. Aceste concluzii au dus la afirmații care s-au  adeverit în timp, chiar dacă la data la care au fost emise existau voci  care contraziceau aceste aserțiuni.

 4. Credința în Dumnezeu și  conștiința de medic mă fac să nu pot trece sub tăcere observațiile  făcute și să nu pot eluda adevărul medical în momentul în care trebuie  să îmi exprim opinia.

 În esență am spus și susțin că:

 A. Politicile de sănătate trebuie să se bazeze pe adevărul medical și nu pe   argumente emoționale sau politice, iar aceste politici nu pot fi  intempestive și populiste.

 B. Politicile de sănătate trebuie făcute  de medici cu viziune și specializare în  prevenție și nu de aparatul  administrativ/ politic (acest aparat  poate susține demersurile din  punct de vedere logistic, dar nu se poate erija în decident în acte  medicale).

 C. Restricțiile, dacă sunt decise, trebuie gândite în  profunzime, cu toate consecințele lor socio-economice; ele trebuie să se   bazeze doar pe modalitatea de transmitere a agentului patogen și pe  structura/natura acestuia, pentru că altfel nu dau rezultatele scontate  și greveaza societatea pe toate planurile.

 D. Copierea altor sisteme  și politici de sănătate nu ne ajută. Avem specialiști suficienți care  prin colaborarea dintre specialități sunt  capabili să implementeze  politici de sănătate cu adevărat pertinente și eficiente.

 E. Noul  coronavirus face parte dintr-o familie cunoscută de virusuri cu care are   caracteristici comune, și este în același timp un virus ARN, versatil  (versatilitatea se observă deja destul de bine în variantele  dezvoltate). F. F. Faptul că este ARN și versatil, precum și  faptul că  se transmite pe cale respiratorie, îl face analog în  comportamente, în  multe privințe, cu virusul gripal. Spun analog, atenție, nu identic.

 Analogia   cu virusul gripal nu se referă la toate detaliile structurale, dar este   utilă în previzionarea evoluțiilor ulterioare, pentru a înțelege ceea  ce se petrece și ceea ce va urma.

 Din cele de mai sus se desprind  următoarele concluzii (și am văzut cu toții că în cazul virusului gripal   acestea sunt realitățile cu care trăim de zeci de ani):

 i. Nimeni nu   va fi scutit de contactul cu virusul, mai devreme sau mai târziu (era  mai bine să se întâmple cu prima variantă, mai puțin virulentă, și mai  bine în sezonul cald, când organismul se apără mai bine). Aceasta  indiferent dacă persoana este vaccinată sau nu, și, evident, indiferent  de restricții. Se observă că așa este, deja.

 ii. Unii vor face boala  într-o formă asimptomatică, alții simptomatică, formele sunt în mare  majoritate ușoare (la scară macro), dar sunt și forme medii și  critice/letale (nu atât de multe, statistic vorbind, câte sunt invocate  de cei care fac declarații emoționale sau politice).

 iii. Vaccinurile  contra virusurilor ARN, versatile și cu transmitere respiratorie, nu  ne-au scutit de epidemii și mortalitate până acum (vezi gripa) și nu ne  vor scuti, deoarece  vaccinologia nu  poate ține pasul cu aceste  virusuri. Iată că acum am avut în spital mai multe focare, în care avem  vaccinați (de exemplu: un focar format  în exclusivitate din vaccinați, la Compartimentul de Primiri Urgențe – 4 la număr inițial, dar  apoi s-a ajuns chiar la 7 din 7 vaccinați care au făcut boala).  Menționez că toate datele sunt documentate și raportate la DSP, conform  legii, putând fi, deci, verificate.

 iv. Vaccinații fac boala și o  transmit în aceeași proporție ca și nevaccinații, fapt care este deja  vizibil la pacienții noștri la care fac anchetele epidemiologice,  vaccinați care, împreună cu familiile lor și familiile extinse,  vaccinate, au făcut boala. Sunt foarte mulți deja. Acest lucru a fost  observat și declarat și de dr. Walter Orenstein, directorul Centrului de   Vaccinare Emory, după analiza documentului publicat de CDC (documentul  CDC arată că „vaccinurile previn 90% din cazurile severe ale bolii, dar   ar putea fi mai puțin eficace în împiedicarea infectării și  transmiterii”).

 v. Certificatele verzi sunt inoperaționale deoarece,  într-o proporție sensibil egală cu nevaccinații, vaccinații pot  transmite boala, testații se pot afla în perioada de incubație sau pot  avea test fals negativ (avem foarte mulți înalt suspecți negativi, de-a  lungul acestei perioade, înregistrați la noi), iar cei care au trecut  prin boală pot redeveni pozitivi (chiar dacă sunt asimptomatici sau au  simptome ușoare). Deci discriminarea persoanelor pe acest criteriu nu  are rost, nu trebuie continuată, altminteri este un abuz.

 Imunitatea  dobândită natural este superioară celei dobândite prin vaccin, având la  bază intervenția sistemului imunitar pe mai multe planuri: imunitatea  celulară (asigurată de Limfocite T – cu durata de 17-20 de ani, fapt  știut anterior în imunologie), imunitatea umorala (anticorpi anti  proteina spike, dar și alți anticorpi contra altor elemente proteice  structurale ale virusului – așa cum, de asemenea, știm dintotdeauna),  precum și memoria limfocitelor B și T care va recunoaște întotdeauna  antigenele odată întâlnite. Variantele de virus vor fi recunoscute  parțial și chiar tulpinile noi pot genera reacții încrucișate ale  sistemului imunitar. Gripa, de altfel, ne pune în fața aceleiași  paradigme.

 vi. Nu se declară epidemii pe purtători sănătoși, nu am  făcut acest lucru niciodată, iar măsurile restrictive nu se iau pe rata  incidenței cumulate calculată luând în considerare purtători sănătoși  (care sunt majoritatea). „Cazuri de boală” sunt doar cele care au tablou   complet: clinic, paraclinic și eventual link epidemiologic. Cei cu test   pozitiv pot fi izolați un timp, dar nu pot constitui baza de date  pentru restricții sociale, mai ales în contextul în care la  asimptomatici avem multe teste fals pozitive.

 vii. Nu se poate încălca   consimțământul informat, nu se fac acte medicale neconsimțite (și când  spun „consimțit”, nu mă refer la  „consimțit sub presiune” – sub  presiunea pierderii dreptului la muncă, a locului de muncă, a altor  drepturi fundamentale, educație, libera circulație, etc.). Vaccinarea  obligatorie este deci exclusă, neavând susținere medicală, la fel cu  orice alt mod de condiționare.

 viii. Se spune că nu există forme  grave la vaccinați. Inexact. Avem deja forme grave și  la vaccinați.  Deja avem și decese. Nu în proporție mare, adevarat, dar avem. Urmează  să  verific personal în timp, afirmația conform căreia foarte puțini  vaccinați fac forme critice sau letale și îmi voi exprima și în acest  caz opinia în funcție de realitățile concrete cu care mă voi confrunta.  Oricum, este exclus să afirmăm că nu trebuie să internăm nevaccinați la  ATI, devreme ce tratăm la ATI  toate cazurile critice de boli  determinate de adicții sau abuzuri, automutilări sau tentative de  suicid.

 Mai fac mențiunea că nu reprezint opiniile vreunei  instituții, sunt opiniile mele medicale și NU au caracter politic sau  antiguvernamental. Le susțin în orice context politic sau administrativ,   fiindcă acest lucru este dictat de conștiința mea de medic. Consider că   în acest fel contribui la corectarea greșelilor făcute în politicile  sanitare până acum, deci este un plus și nu un minus în gestionarea  crizei.

 Dr. Secara Oana Mihaela

 06.10.2021

 Citiți și MANIFESTUL   INTELECTUALILOR din România împotriva vaccinării obligatorii: Virgiliu  Gheorghe, dr. Anca Nițulescu, dr. Mihaela Secară, dr. Geanina Hagima,  dr. Mihai Tîrnoveanu, dr. Adrian Cacovean, Iulian Capsali și sute de  alți semnatari. SEMNAȚI AICI

Advertisement

recente

Advertisement

Facebook

Advertisement

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News