facebook
X
Connect with us

Curtea Constituţională din Germania: o marionetă a ideologiei „verzi”?

Published

on

La sfârşitul anului 2019, Parlamentul german adopta un proiect de lege al guvernului federal având drept obiect „protecţia climei”, în care se stabilea drept ţel intermediar o reducere a emisiilor de CO2 cu 55% faţă de anul 1990. În acest scop s-au legiferat o serie de măsuri, printre care introducerea aşa-numitei „taxe pe CO2” care, începând cu 2021, urmează să crească progresiv până în 2025. Principala ei consecinţă este scumpirea treptată, din ce în ce mai semnificativă, a tuturor combustibililor fosili folosiţi pentru mijloacele de transport, încălzire şi producerea de energie. Intenţia fiind aceea de a descuraja folosirea acestora şi a obliga cetăţenii şi firmele să treacă la tehnologiile „verzi”. Dacă măsurile avute în vedere de această lege sunt specificate doar până la nivelul anului 2030, ea îşi propune drept ţel final, cu titlu de obligativitate, decarbonizarea totală până la nivelul anului 2050, în consonanţă cu obiectivele „Green Deal” stabilite de UE.

Apare totuşi straniu faptul că politicienii actuali stabilesc o serie de obiective radicale pentru o perioadă lungă de timp, întinsă pe decenii bune, în care ei nu vor mai fi demult la putere, lăsând generaţiile viitoare să se descurce cum vor putea, pe principiul „după noi potopul”…  Adică cei care conduc actualmente fixează o ţintă îndepărtată, încep să contruiască nişte şine care duc aproximativ în acea direcţie, după care dau trenului societăţii un brânci la vale, pe o pantă care nu se ştie unde se termină şi ce obstacole s-ar putea ivi pe parcurs. Iar generaţiilor viitoare le-ar rămâne sarcina ingrată să stăpânească un tren care va lua o viteză din ce în ce mai mare, generată de măsurile luate de cei de azi. Bunul-simţ ar spune în acest caz că ar trebui legiferat ceea ce este posibil de realizat cu mijloacele actuale, într-un viitor previzibil, lăsând stabilirea obiectivelor pentru viitorul îndepărtat generaţiilor viitoare, care vor şti să-şi calibreze mai bine deciziile la realitate şi la tehnologia disponibilă la vremea respectivă, care e posibil să nici nu poată fi încă anticipată în momentul de faţă.

Numai că adepţii ideologiei radical-ecologiste din societatea germană gândesc într-un mod cu totul răsturnat. Pentru ei, legea amintită, născută în urma unui compromis parlamentar care în cele din urmă a implicat şi acordul politicienilor cu opinii mai moderate, nu merge suficient de departe. Acest curent se manifestă atât pe scena politică, unde nu se limitează la partidul cu această orientare, aflat (deocamdată) în opoziţie, ci cuprinde şi o parte din partidele din coaliţia de guvernare, CDU (creştin-democrat) şi SPD (social-democrat), inclusiv cancelarul Merkel, cât şi la nivelul diverselor ONG-uri şi asociaţii ecologiste.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic – Despre încălzirea globală și ecologism, de Christopher C. Horner, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

În acest context, ca la o comandă invizibilă, pe 24 martie 2021 Curtea Constituţională a Germaniei a emis o decizie (făcută publică abia în aprilie) care vine ca o mănuşă ţelurilor acestei tabere. Modul în care s-a putut ajunge aici şi consecinţele acesteia ridică însă numeroase semne de întrebare, după cum se poate desprinde din analiza făcută de Sebastian Lüning, om de ştiinţă, coautor împreună cu Fritz Vahrenholt al cărţii „Adevăruri nedorite”, în care demontează miturile ideologiei alarmiste în privinţa încălzirii globale, atribuind acestui fenomen cauze preponderent naturale, dincolo de posibilitatea de control din partea omului, şi pledând pentru o privire mai calmă şi mai realistă a consecinţelor acesteia, care nu ar fi atât de dramatice precum cele enunţate de cele mai negre scenarii care stau la baza propagandei oficiale.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Prezentăm în continuare traducerea analizei lui Lüning, care scoate la lumină o serie de detalii extrem de interesante în privinţa acestei decizii a celei mai înalte instanţe a justiţiei germane.

*

La sfârşitul lui aprilie 2021 Curtea Constituţională a Germaniei şi-a publicat decizia prin care reducerea emisiilor de CO2 după anul 2031 trebuie reglementată încă de pe acum. Bugetul de CO2 rămas disponibil după acel an ar fi, în conformitate cu Acordul de la Paris, foarte redus, şi ar îngrădi semnificativ libertatea generaţiilor viitoare. Conform curţii, după 2020 ar mai rămâne disponibil doar un buget de 6,7 miliarde tone CO2 pentru a putea limita încălzirea globală la 1,75 grade (media între obiectivele de 1,5 şi 2 grade), iar după 2030 numai 1 miliard tone CO2, fapt ce ar fi inechitabil faţă de generaţiile viitoare.

Guvernul Federal a reacţionat imediat la această decizie şi plănuieşte acum o intensificare drastică a eforturilor pentru decarbonizare. Astfel, creşterea taxei pe CO2 va fi mai rapidă decât se planificase iniţial. Chiar de anul viitor, preţul pe tona de CO2 va creşte de la 25 la 45 de euro, valoare care iniţial fusese prevăzută abia pentru anul 2024. Mai mult, neutralitatea climatică a Germaniei este preconizată acum pentru anul 2045, cu cinci ani mai devreme decât se planificase iniţial în acord cu UE.

Mulţi observatori s-au arătat surprinşi în privinţa acestei decizii şi a reacţiei instantanee a guvernului la aceasta. De aceea, merită să analizăm cu atenţie care au fost părţile implicate în acest proces şi ce spune de fapt ştiinţa în privinţa tematicii în discuţie.

Mai întâi ceva despre procedură şi participanţi. Curtea Constituţională a decis asupra a patru plângeri aparţinând unor persoane fizice sau organizaţii, pe care le-a comasat într-o singură cauză. Printre reclamanţi se află pe de-o parte tineri din anturajul activistei de mediu Luisa Neubauer de la „Fridays for Future”, dar şi activistul pentru tranziţia energetică, Prof. Volker Quaschning de la Universitatea pentru Tehnică şi Economie din Berlin, cunoscutul actor Hannes Jaenicke, precum şi fostul parlamentar Josef Göppel (CSU). Aceşti reclamanţi au fost susţinuţi printre altele şi de grupările de activism climatic Germanwatch, Deutsche Umwelthilfe şi Greenpeace. Printre organizaţiile care au iniţiat la rândul lor o asemenea acţiune legală se numără Solarenergie Förderverein Deutschland şi Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland.

Reclamanţii au înaintat curţii plângerile fără a le face publice pe internet, conţinutul acestora fiind prin urmare neverificabil. Procesul nu a cuprins deliberări sau audieri verbale, iar decizia a avut loc doar în scris, pe baza documentaţiei disponibile. Motivaţia detaliată este cuprinsă într-un document principial de 110 pagini. Aceste principii sunt redactate de obicei de funcţionari permanenţi ai curţii, persoane se ocupă şi de toate celelalte teme care ţin de resortul ei. Cei implicaţi în redactarea documentului, împreună cu competenţele lor în domeniu, nu sunt nominalizaţi explicit. De asemenea, nu e făcut public faptul dacă pentru realizarea documentului s-a apelat la expertiză externă. Ca atare, nu este clar dacă au fost implicate şi persoane cu o pregătire ştiinţifică în domeniul climatologiei sau cu competenţe în domeniul industriei energetice. La o decizie de o asemenea anvergură politică, ar fi fost necesară o documentare transparentă a compoziţiei grupului care a redactat documentul şi a competenţelor membrilor săi.

Curtea Constituţională este alcătuită din 16 judecători împărţiţi în două senate. Aceştia sunt nominalizaţi de către partide (CDU, CSU, SPD, Verzii) şi sunt ulterior confirmaţi prin votul celor două camere ale Parlamentului. Aceste nominalizări au un caracter public, inclusiv în privinţa partidelor care le fac. Judecătoarea Gabriele Britz a fost raportorul procesului, adică cea în competenţa căreia a căzut această cauză. Ea a fost nominalizată în anul 2011 de către SPD. Sarcina ei ar fi trebuit să fie aceea de a analiza faptele, împreună cu colegii ei, într-un mod exhaustiv, nepărtinitor şi nepreconceput. Datorită numeroşilor activişti pentru climă prezenţi în rândurile reclamanţilor, în cauza de faţă argumentele ar fi trebuit studiate cu o atenţie deosebită. Prezentările din documentele acestora ar fi trebuit raportate cu acribie la întreg spectrul opiniilor prezente în publicaţiile din domeniul climatologiei. Datorită relevanţei social-politice majore a temei, ea ar fi trebuit abordată la un înalt nivel de neutralitate. A reuşit curtea aceasta?

Conform profilului de pe Wikipedia, judecătoarea însărcinată cu această cauză, Gabriele Britz, a studiat la Universitatea Goethe din Frankfurt, unde şi-a suţinut ulterior doctoratul şi abilitarea. Despre ea ni se mai spune că este căsătorită şi că are un fiu. Wikipedia nu menţionează însă şi numele soţului ei. Căutări în internet sub cuvintele „Gabriele Britz, soţ” nu dau niciun rezultat. Totuşi, teza ei de abilitare din anul 2000 este accesibilă online, iar în cuvântul înainte autoarea îşi exprimă mulţumirile, printre alte persoane şi soţului ei,  Dr. Bastian Bergerhoff. Iată aşadar numele care, după cum se va vedea, joacă un anumit rol deloc neglijabil. Bastian Bergerhoff este implicat de mulţi ani în partidul verzilor din oraşul Frankfurt, în care a ocupat diverse funcţii importante, fiind printre altele timp de zece ani purtător de cuvânt al conducerii. Publicaţia „Frankfurter Neue Presse” l-a numit chiar „liderul secret” al verzilor din Frankfurt. Pe pagina sa personală de internet, într-un design tipic „verde”, Bergerhoff solicită mai multă „dreptate climatică” şi sporirea investiţiilor în protecţia climei. Această dorinţă, după cum se poate vedea acum, este pe cale să se împlinească, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale în care activează soţia lui Bergerhoff, adică Gabriele Britz, cea în competenţa căreia a căzut cauza în discuţie. Exploziv! Nu cumva Gabriele Britz ar fi trebuit să-şi decline implicarea în proces ca urmare a acestui conflict de interese? Sau să fie recuzată printr-o cerere motivată?

Pe lângă judecătoarea căsătorită cu un politician verde, în acest proces mai sunt şi alte constelaţii stranii. Reclamanţii individuali au fost susţinuţi de gruparea Germanwatch, care în anii 2018 şi 2019 a beneficiat de finanţări din partea Ministerului Mediului în valoare de câte o jumătate de milion de euro, pe lângă alte sponsorizări generoase venite din partea altor ministere şi chiar a Cancelariei Federale. În acelaşi timp, Germanwatch a susţinut tocmai reclamaţiile îndreptate împotriva guvernului german! Cum este posibil aşa ceva? În mod evident, între reclamanţi şi reclamaţi există o legătură financiară importantă. Acelaşi lucru se poate spune şi despre alte asociaţii implicate în proces, ca de pildă Deutsche Umwelthilfe. Toate aceste organizaţii primesc în mod regulat sponsorizări şi finanţări de proiecte din partea guvernului. Cotidianul „Die Welt” consideră aceste organizaţii ca fiind „apropiate de guvern”.

Probabil că guvernul chiar a salutat faptul că a fost dat în judecată această temă, pentru că astfel Curtea Constituţională i-a oferit un prilej pentru a intensifica proiectul tranziţiei energetice şi al decarbonizării. Astfel au putut fi evitate în mod elegant dezbateri laborioase pe tema fezabilităţii tehnice şi economice a acestor demersuri. Se potriveşte şi faptul că preşedintele Curţii Constituţionale, nominalizat de CDU/CSU, Stephan Harbarth, a fost la vremea sa candidatul favorit al cancelarului Merkel, cea care a iniţiat acest proces amplu de transformare a societăţii germane în numele ideologiei climatice. Între anii 2009-2018 Harbarth a fost parlamentar CDU, la final chiar vicepreşedinte al grupului parlamentar. Deputata din partea stângii Niema Movassat a criticat la vremea respectivă nominalizarea, argumentând că politicienii activi nu au ce căuta la Curtea Constituţională, posibilele conflicte de intrerese fiind inevitabile.

Apărarea în acest proces a fost desemnată şi gestionată de către Ministerul Mediului. Este oare absurd să presupunem că scopul principal al apărării a fost tocmai acela de a opune o rezistenţă cât mai slabă? Jurnalistul Daniel Wetzel de la  „Die Welt” comentează în felul următor: „Privind retrospectiv, drumul către această decizie a curţii apare ca inevitabil. Asta se întâmplă atunci când reclamatul este de fapt de partea reclamantului. Orice apărare devine inutilă. Astfel, luarea deciziei de către judecători a fost una uşoară. În cadrul Guvernului Federal, responsabilitatea politicii climatice cade asupra Ministrului Mediului Svenja Schulze (SPD). În speţa activiştii climatici împotriva Republicii Federale Germania, apărătorii au fost nominalizaţi de către Ministerul Mediului.”

Toate aceste aspecte indică o „coproducţie”, în care limitele impuse de obişnuita separare a puterilor au fost nesocotite. Punctul pe „i” l-ar fi putut constitui o scrisoare de mulţumire din partea cancelarului adresată reclamanţilor, solicitată pe Twitter chiar de către directorul general al Deutsche Umwelthilfe, S. Müller-Kränner: „A mulţumit oare cineva din guvern pentru aceste plângeri, atât tinerilor care le-au depus, cât şi @Umwelthilfe, @greenpeace,  @bund_net, @Germanwatch? Căci rezultatul, o protecţie sporită a climei, pare a fi considerat de toată lumea drept unul bun.” Numai că Müller-Kränner se face că uită de cadourile financiare generoase primite de către aceste grupări activiste din partea guvernului, aşa că recunoştinţa ar trebui să fie de fapt una reciprocă.

Având informaţiile privind cursul procesului şi părţile implicate, merită aruncată o privire pe Wikipedia, asupra articolului „Neutralitatea tribunalului”, din care cităm: „Neutralitatea tribunalului este un imperativ al principiului statului de drept. Neutralitatea în sensul separării puterilor presupune o delimitare clară, organizatorică, a justiţiei de legislativ şi executiv. Condiţii suplimentare ar fi ca judecătorii să fie neutri şi nepartizani. Premisa de bază pentru aceasta este independenţa personală şi obiectivă a judecătorului şi raportarea sa exclusiv la lege. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, trebuie asigurat faptul că judecătorul este o terţă parte neimplicată. El nu are voie să aibă legături de rudenie, prietenie sau duşmănie cu una din părţile implicate în proces, fiind prin aceasta lipsit de neutralitatea şi distanţarea necesare. Prin urmare, posibilitatea recuzării face parte din cerinţele privind neutralitatea unei curţi de justiţie.”

Vă rog să judecaţi fiecare pentru el, în ce măsură Curtea Constituţională a Germaniei a îndeplinit aceste cerinţe în cadrul recentului proces pentru protecţia climei…

Iar la sfârşit, o „bomboană”. Conform unei relatări a platformei de lobby pentru curent ecologic „EnergieWinde”, avocata specializată pe teme de mediu Roda Verheyen, eminenţa cenuşie din spatele acestor plângeri având drept subiect protecţia climei, a declarat că ea a studiat dreptul numai pentru a promova protecţia mediului şi a climei cu mijloace juridice. Printre altele, ea a depus plângere împotriva UE pentru emisii prea ridicate de CO2 şi a reprezentat un miner peruan într-o plângere împotriva concernului energetic RWE. Timp de ani de zile ea a fost în căutarea unei pârghii pentru a obliga şi Guvernul Federal German la mai multă protecţie a climei.  Acum a găsit-o şi a reuşit să apese cu succes comutatorul. În mai 2021, Roda Verheyen a primit şi recompensa binemeritată pentru toată activitatea ei de până acum: parlamentul landului Hamburg a ales-o drept judecător la Curtea Constituţională a landului.

Advertisement

recente

Advertisement

Facebook

Advertisement

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News