facebook
X
Connect with us

In Memoriam: Taragotistul Dumitru Fărcaș, unul dintre cei mai mari rapsozi români, s-a născut pe data de 12 mai 1938

Published

on

    Cunoscutul taragotist – Dumitru Fărcaș, unul dintre cei mai mari rapsozi români, s-a născut pe data de 12 mai 1938, în localitatea Groși (Maramureș) și a părăsit această lume pe 7 august 2018, la Cluj-Napoca.

  S-a născut într-o familie cu tradiție muzicală (bunicul și tatăl au cântat la fluier, iar cei doi frați mai mari – la clarinet).

 A studiat la Liceul de Muzică, iar între 1962 – 1967 a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj (Facultatea de Interpretare, secția Oboi).

  După ce a terminat academia, a învățat autodidact taragotul, împrumutând unele dintre tehnicile specifice oboiului.

  Și-a început cariera profesională în 1960, atunci când s-a angajat ca instrumentist în cadrul Ansamblului „Maramureșul” din Baia Mare.

  După 2 ani, a preluat Ansamblul „Mărțișorul” al Casei de Cultură a Studenților din Cluj, împreună cu care a cutreierat lumea: din Australia până în Canada, din Argentina până în Coreea de Nord, și cu care a obținut numeroase premii naționale și internaționale, despre care afirma:

  

 „Am câștigat tot ce se putea câștiga… Discul de aur, Ciorchinele de aur, Medalia de aur, cel mai bun șef de orchestră…”

  Dintre premiile și distincțiile primite, amintim:

 • 1962 – Premiul I și titlul de laureat al concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților – Helsinki;

 • 1970 – membru al Uniunii Artiștilor Muzicieni din Elveția „SUISSA”;

 • 1972 – „Discul de aur” decernat de Academia „Charles Cros” din Paris;

 • 1977 – „Diplomă de onoare” – Institutul Smithsonian Washington DC, SUA;

 • 1991 – Laureat al Premiului „Ethnos”

 • 1999 – Laureat al Festivalului „Smithsonian Folklive Festival” – Washington;

 • 1999 – Premiul I la Festivalul Internațional de la Bruxelles;

 • 2000 – Premiul „Inter-Lyra” – Olimpiada de Muzică și Dans „Cele cinci Lyre” – Budapesta;

 • „Cetățean de onoare” al orașelor: Phenian (Coreea de Nord), Cluj Napoca, București, Reșița, Baia Mare, precum și al comunei natale;

 • Președinte de onoare al Congresului Internațional al Taragotiștilor;

 • 29 noiembrie 2002 – „Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a” pentru „crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”;

 • 7 februarie 2004 – „Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria D – Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”;

 • 7 martie 2009 – Titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Academiei de Muzică „Ghe. Dima” Cluj;

 • 12 mai 2018 – Ordinul Național „Serviciu Credincios” în grad de Cavaler.

  Despre Dumitru Fărcaș au apărut, de-a lungul anilor, numeroase articole în ziare, reviste, a participat la o multitudine de spectacole de radio și televiziune, i-au fost editate mai multe materiale discografice.

  

   

  

   

  

 

Advertisement

recente

Advertisement

Facebook

Advertisement

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News