facebook
X
Connect with us

Rafila nu crede în trendul descendent al infectărilor cu COVID-19 și avertizează asupra unui nou val de cazuri. „Cifrele sunt puțin credibile”

Published

on

Deputatul PSD Alexandru Rafila pune sub semnul întrebării datele furnizate de autorităţi privind numărul persoanelor infectate cu COVID-19, susținând că sunt puțin credibile. Acesta avertizează că ne-am putea confrunta cu o creștere a cazurilor de infectări în aproximativ două săptămâni, ținând cont că românii au sărbătorit de curând sărbătorile pascale.

„Este foarte probabil să crească bilanţul infecţiilor în una-două săptămâni, dar cred că o să fie o creştere tranzitorie, nu cred că va fi o creştere de lungă durată, e normal să fie aşa, pentru că în mod evident, mobilitatea, interacţiunile între persoane au fost mult mai multe în timpul acestor trei zile de sărbătoare”, a spus Alexandru Rafila, la RFI.

Reprezentantul României la OMS a mai spus că datele oferite de autorități trebuie confruntate cu situația din spitale.

„Pe de altă parte, trebuie să ne uităm în special la ceea ce se întâmplă în spitale, în secţiile de Terapie Intensivă, pentru că cifrele furnizate de autorităţi în ceea ce priveşte numărul de cazuri bazat pe testări, din punctul meu de vedere, sunt puţin credibile, în această perioadă”, a mai precizat deputatul PSD.

Similare

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News