facebook
X
Connect with us

Proiect de lege care înăspreşte pedepsele pentru ultrajul săvârşit împotriva pădurarilor

Published

on

Un proiect de lege care înăspreşte regimul sancţionator pentru ultrajul săvârşit împotriva personalului silvic, la fel ca în cazul poliţiştilor şi jandarmilor, a fost depus la Parlament.

Odată adoptată modificarea legislativă, în cazul săvârşirii faptelor reglementate în alin. (1)-(3) din art. 257 Cod penal, asupra personalului silvic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, pedepsele prevăzute de lege vor fi majorate cu jumătate.

”Am luat decizia de a depune proiectul de lege împreună cu reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură – SILVA, în cadrul întâlnirii din 21 aprilie. Această modificare legislativă va conduce, alături de dotarea corespunzătoare a personalului de teren, la descurajarea actelor de agresiune asupra silvicultorilor. Aproape fără excepţie, toate actele de ultraj au loc în situaţii în care personalul silvic intervine în numele statului, pentru prevenirea infracţiunilor la regimul silvic. Este datoria noastră să ne asigurăm că aceşti oameni, aflaţi în linia întâi în lupta cu hoţii de lemne, se bucură de statutul şi protecţia cuvenite”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

În ultimii ani, apărând pădurea, 6 pădurari au fost omorâţi de hoţii de lemn, iar peste 700 de silvicultori au fost atacaţi de infractori, suferind agresiuni şi vătămări corporale grave, ameninţări cu moartea, precum şi distrugerea unor bunuri (autovehicule, locuinţe, anexe gospodăreşti).

”Înăsprirea regimului sancţionator pentru ultrajul săvârşit împotriva personalului silvic va conduce, pe termen scurt, la descurajarea actelor de agresiune la adresa autorităţii statului, permiţând personalului de specialitate silvică să-şi îndeplinească atribuţiile într-un cadru mai sigur, iar pe termen lung, va contribui la scăderea infracţionalităţii la regimul silvic”, a explicat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Similare

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News