facebook
X
Connect with us

Germania | Încă o rețea uriașă internațională de pedofili descoperită de polițiști. Explozie de cazuri de pedofilie în ultimii ani în Europa și SUA – R3media

Published

on

Poliția germană a arestat trei bărbați, iar al patrulea este reținut în Paraguay, acuzați că ar fi condus una dintre cele mai mari rețele internaționale de pedofilie, în care membrii făceau schimb de imagini cu abuzuri sexuale asupra copiilor, scrie BBC.

Operațiunea internațională, care a implicat Poliția din mai multe state, a vizat o platformă din așa numitul „Dark Net” numită Boystown, care acum a fost închisă.

Oficialii afirmă că rețeaua respectivă avea peste 400.000 de utilizatori înregistrați. Ei spun că unele imagini arătau cele mai grave abuzuri sexuale asupra copiilor mici.

Ancheta condusă de germani a implicat agenții de aplicare a legii din Olanda, Suedia, Australia, SUA și Canada.

Agenția de poliție a UE Europol a declarat că va examina și informațiile obținute în urma operațiunii și „pe această bază” sunt de așteptat mai multe arestări și copii salvați”.

Mai multe site-uri de chat pedofile conexe de pe Dark Web au fost, de asemenea, demontate, spune Europol.

Poliția germană spune că trei bărbați reținuți de la mijlocul lunii aprilie se crede că conduceau rețeaua pedofilă: unul în vârstă de 40 de ani din Paderborn, unul în vârstă de 49 de ani din zona München și un bărbat de 58 de ani din nordul Germaniei care locuiește în America de Sud de mai mulți ani. El a fost reținut în regiunea Concepción din Paraguay în baza unui mandat internațional de arestare, iar autoritățile germane au solicitat extrădarea acestuia.

Al patrulea suspect este un tânăr de 64 de ani din Hamburg, care ar fi fost unul dintre cei mai activi membri, responsabil pentru mai mult de 3.500 de posturi.

Cazurile de pedofilie și abuz asupra copiilor au crescut exponențial în ultimii ani. La sfârșitul lunii aprilie, fostul fotbalist german și vice-campion mondial cu Germania, Cristoph Metzelder a primit o pedeapsă de 10 luni de închisoare cu supendare pentru că a fost prins având în posesie și distribuind imagini pornografice cu copii, informa DW.

În Statele Unite, la începutul lunii aprilie, Operațiunea „Singur Acasă”, a dus la arestarea la 10 predatori sexuali, după ce au fost prinși într-o rețea online de pedofilie, în care cea mai mică victimă avea 10 ani.

În octombrie 2019, o rețea gigantică de pedofili, care se întindea în 38 de țări, a fost demantelată de forțele de poliție din mai multe state, nota BBC. Peste 300 de persoane au fost arestate din țări precum Marea Britanie, Irlanda, SUA, Coreea de SUD, Germania, Spania, Arabia Saudită, Cehia sau Canada. Și această rețea își desfășura activitatea pe Dark Web.

Tot în 2019, în mai, o altă rețea internațională a fost stopată. În urma acțiunii poliției, peste 50 de copii au fost salvați, iar nouă persoane au fost arestate. Vinovații erau din Thailanda, Australia și SUA, scria presa britanică.

În 2018, regizorul american James Gunn a fost prezent la o petrecere cu teme pedofile, scria presa americană. Gunn a fost surprins și postând nenumărate „glume” despre violarea copiilor pe contul să de Twitter.

În consecință, compania Disney – cunoscută pentru filme pentru copii – l-a concediat pe Gunn. În urma protestelor multor vedete de la Hollywood, dar și a unor ziariști, acesta a fost reangajat un an mai târziu.

În 2016, Poliția norvegiană au descoperit o rețea de pedofili de peste 50 de persoane, în cadrul Operațiunii Dark Room.

Rețeaua avea membri atât în Norvegia cât și în alte țări, iar în urma operațiunilor poliției au fost confiscate un număr uriaș de materiale foto și video, în care copii mici dar și sugari erau supuși abuzurilor.

Printre membri se aflau și doi politicieni, unul din partea Partidului Laburist, iar celălalt din partea Partidului Pașii Progresului.

Majoritatea acestor rețele s-au dezvoltat pe Dark Web, o zonă a internetului greu accesibilă motoarelor de căutare uzuale.

.fb-background-color {
background: #ffffff !important;
}
.fb_iframe_widget_fluid_desktop iframe {
width: 100% !important;
}

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News