facebook
X
Connect with us

Gheorghe Piperea: Ordinul semnat de Andreea Moldovan este ilegal! Secretarii de stat nu au dreptul de a semna ordine care afectează drepturi și libertăți

Published

on

Avocatul Gheorghe Piperea susține că ordinul semnat de Andreea Moldovan este nu numai ilegal ci și inexistent, deoarece ”secretarii de stat nu au dreptul de a semna ordine de ministru care afectează drepturi și libertăți”.

”Secretarii de stat nu au dreptul de a semna ordine de ministru care afectează drepturi și libertăți, chiar dacă li s-au delegat unele atribuții ale ministrului.

Ordinul prin care se instituie regula carantinării unei localități pentru o rată a infectării de 3 la mie (de două ori și jumătate mai mică decât cea de până ieri) este nu numai ilegal, este un act administrativ inexistent, pentru lipsa dreptului de semnătură. În plus, este un abuz în serviciu penal.

Faptul că neomarxiștii din usere vor să ne priveze de sărbătorile de Paști punând, practic, orice localitate, inclusiv Bucureștiul, pe termen nelimitat, nu înseamnă că trebuie să ne mai lăsăm intimidați.

Chiar dacă unii infecționiști ai vieții vor să ne țină în detenție sanitară pe termen nelimitat pentru a-și satisface niște frustrări personale sau profesionale, nu înseamnă că trebuie să acceptăm chiar toate aberațiile, sub cuvânt că ar fi pentru siguranța noastră (care siguranță e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire de vreo 14 luni încoace).

Voi ataca în contencios administrativ acest ordin anti-legal”, scrie Gheorghe Piperea pe o rețea socială.

Capitala României ar trebui să fie, deja, în carantină, conform unui document conceput de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, şi care a fost dezbătut, marţi, la Sinteza Zilei.

Municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori riscă să intre în carantină dacă au minimum 60 de puncte, iar restul localităților, dacă au minimum 70 de puncte.

Rata de incidență cumulată în 14 zile de la care se poate institui carantina este de 3 cazuri la o mie de locuitori.

Aceste noi reguli de carantinare au fost publicate în Monitorul Oficial, într-un ordin semnat de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan.

Pentru încetarea carantinei este prevăzut un singur criteriu: rata de incidență de sub trei cazuri la o mie de locuitori.

„Bucureştiul intră foarte uşor şi iese foarte greu din carantină, conform noilor criterii. Prim-ministrul nu ştie de ordinul emis de ‘ministrul Sănătăţii’, Andreea Moldovan. Nu a ştiut nimeni din Guvern, nici măcar premierul, de acest ordin”, a precizat Mihai Gâdea, marţi, la Sinteza Zilei.

Noi criterii pentru carantinarea localităților. Se iau în calcul testele efectuate, rata de infectare, gradul de ocupare din spital

Ministerul Sănătății a emis un ordin prin care sunt introduse noi reguli de carantinare a localităților. Printre criteriile luate acum în calcul se numără testele efectuate, rata de infectare, dar și gradul de ocupare a paturilor din unitățile medicale.

În baza ordinului publicat în Monitorul Oficial, criteriile de care depinde carantinarea unei localități sunt:

Criterii pentru instituirea carantinei zonale pentru municipii/zone metropolitane cu peste 100.000 de locuitori: minimum 60 de puncte

  • Număr de teste efectuate în ultimele 7 zile
  • Rata de pozitivitate în ultimele 14 zile
  • Rata de incidență cumulată în 14 zile
  • Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile
  • Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100
  • Grad de ocupare a paturilor ATI în județ
  • Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ

Criterii pentru instituirea carantinei zonale pentru restul zonelor: minimum 70 de puncte:

  • Rata de incidență cumulată în 14 zile
  • Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile
  • Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100
  • Grad de ocupare a paturilor ATI în județ
  • Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Advertisement

recente

Advertisement

Facebook

Advertisement

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News