facebook
X
Connect with us

Ceea ce s-a întâmplat aseară la Spitalul Foișorul de Foc se numește CRUZIME, nu strategie

Published

on

    Ceea ce s-a întâmplat aseară la Spitalul Foișorul de Foc nu este doar  incompetență. Pentru mine este mult mai grav. Este o dovadă de cruzime,  de un act împotriva umanității și încă o dovadă de lipsă de respect față   de oamenii bolnavi. Ceea ce nu se spune este faptul că s-au încălcat  mai multe drepturi internaționale. Da, cine nu știe, avem dreptul la  sănătate. Pentru faptul că medicii curanți ai pacienților nu și-au dat  acordul ca pacienții lor să fie „transferați” la alte spitale, înseamnă  chiar și încălcarea Constituției României. Pentru cine nu știe, în  Constituția României este menționat în Art. 34 (1) Dreptul la ocrotirea  sănătății este garantat.

 (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru  asigurarea igienei și a sănătății publice. Știu, acum comentatorii de  serviciu veți spune „Păi a fost evacuat Spitalul pentru a fi dedicat  pandemiei covd și această măsură face parte din asigurarea igienei și a  sănătății publice”. Da? Bine. Atunci vă rog să mai îmi menționați un  Spital dedicat acestei specialități ORTOPEDIE și care să fie de stat. Au   fost evacuați peste 70 de pacienți, unii abia operați. Despre ce  vorbim? Cine i-a ocrotit pe acești oameni? Dacă unul din acești pacienți   moare din cauza „transferului” de aseară, cine își asumă  responsabilitatea? Pe cine dai în judecată? Pe medicul curant care  oricum nu și-a dat acordul pentru acest transfer al pacientului? Nu. Dar   pe cine? Pe cine dai în judecată pentru că ruda ta a fost evacuată  dintr-un spital deși acest act îi poate pune viața în pericol? Tot în  Constituția României avem Art. 35 și care stipulează dreptul la un mediu   sănătos, ceea ce reprezintă o măsură de prevenire a îmbolnăvirilor.

 Dacă în urmă acestui „transfer”, expui pacienții la noul virus? Dacă în  urma acestui „transfer” se agravează starea de sănătate a pacienților?  De asemenea au mai fost încălcate și câteva drepturi internaționale din  diferite tratate:

 • art. 12 (1) din Pactul pentru drepturi economice, sociale și culturale; • art. 25 (1) din Declarația UniversalăÎn Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene avem următorul articol:

Articolul 35 – Protecția sănătății

 Orice   persoană are dreptul de acces la asistența medicală preventivă și de a  beneficia de îngrijiri medicale în condițiile stabilite de legislațiile  și practicile naționale. În definirea și punerea în aplicare a tuturor  politicilor și acțiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de  protecție a sănătății umane.

 Care protecție a sănătății??? Voi,  cei care ați urlat „Vrem o țară ca afară”, asta ați vrut? Ați văzut așa  ceva în alte țări? Există în alte țări aceste proceduri de „transfer”?

 A fost încălcată Legea drepturilor pacientului, Legea Nr. 46 din 21 ianuarie 2003

 ART. 2Pacientii   au dreptul la ingrijiri medicale de cea mai inalta calitate de care  societatea dispune, in conformitate cu resursele umane, financiare si  materiale.

 ART. 3

 Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umana, fara nici o discriminare.

 Unde a mai fost respectul aseară? Ce respect a fost? Nici unul! Să mai zic și de dreptul de a muri cu demnitate?ART. 31

Pacientul are dreptul la ingrijiri terminale pentru a putea muri in demnitate.

 Care demnitate? Sacii negri?

 Raed   tocmai a oferit distincții unor societăți comerciale, precum și Auchan  SA și Leroy Merlin. De ce? Pentru că în anul 2020 aceste societăți  comerciale au demarat organizarea unui centru de spitalizare în  București. Interesant este că pe site-ul oficial Auchan nu mai există  acest articol din 2020 și a fost șters. Ce se mai știe de acest centru  inaugurat cu fală nu mai știe nimeni. Auchan a șters articolul dar va  rămâne cu distincția.

 Ceea ce s-a întâmplat aseară la Spitalul Foișorul de Foc se numește CRUZIME, nu strategie.

Advertisement

recente

Advertisement

Facebook

Advertisement

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News