facebook
X
Connect with us

Vasile Bănescu suferă de noul virus după vaccinare. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a confirmat pentru RTnews că s-a infectat cu virusul Covid-19 după ce anunțase că s-a vaccinat. Potrivit surselor noastre ar fi vorba de vaccinul Pfizer

Published

on

    Încă de azi dimineață a circulat în presă zvonul că dl. Vasile Bănescu  suferă de noul virus, după vaccinarea cu a doua doză de ser ARNm. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei   ar fi avut simptome de infectare cu Covid după injectarea cu vaccinul  Pfizer.

 La începutul săptămânii, dl. Vasile Bănescu a surprins presa și credincioșii cu știrea oficială că s-a vaccinat. Sursele RTnews din Dealul Patriarhiei ne-au transmis că nu numai credincioșii și ziariștii au fost surprinși de anunț ci și însuși Patriarhul României, Prea Fericitul Părinte Daniel, Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

 Potrivit zvonului care circula, în prezent purtătorul de cuvânt al Patriarhiei nu se află în stare gravă de boală ci medie și nu era clar dacă este vorba de reacții adverse la vaccinul modificator de ARN sau a pățit ca jurnalistul Mirel Curea, care s-a îmbolnăvit de Covid deși, la fel, se vaccinase și cu a doua doză.

 În timpul zilei, dl. Vasile Bănescu nu a fost disponibil telefonic pentru confirmare sau infirmare, la momentele apelurilor noastre.

 Potrivit Institutului Național pentru Sănătate Publice și coordonatorului injectării în masă cu seruri experimentale a românilor, colonelul Valeriu Gheorghiță, mai multe mii de români s-au îmbolnăvit de Covid-19 după prima doză dar și după rapel. Doamna doctor Monica Pop a criticat public Ministerul Sănătății, care susținea într-un material de propagandă că nu există astfel de cazuri, și a difuzat cifrele de 13.400 de testați pozitiv după primul vaccin și peste 1850 după rapel. În cazul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei se zvonea că s-ar încadra în categoria celor suferinzi după rapel.

 UPDATE Ora 22! Dl Vasile Bănescu a avut amabilitatea să ne răspundă la întrebarea legată de sănătatea sa cu următoarea declarație:

    „Cred ca as putea sa confirm eu însumi câte ceva, mulțumindu-va pentru gând.  Cu ajutorul lui Dumnezeu sunt foarte bine. Din fericire apucasem sa fac prima doza de vaccin, dar m-am contaminat miercurea trecută de la un coleg chiar cu o zi inainte de rapel.  M-am pozitivat ulterior, dar in acest context am facut o forma foarte usoara. La gradul meu de oboseala și stres ar fi putut fi altfel dacă nu as fi fost vaccinat.  Sa fiți/ sa fim cu toții ocrotiți alaturi de cei dragi!  Speranta pusă in Dumnezeu ne va ajuta mereu.” – Vasile Bănescu

 RTnews îi urează dlui Bănescu multă sănătate! Bine că n-a fost mai rău!

 Dl. Vasile Bănescu declarase la începutul săptămânii că în cazul campaniei de vaccinare „ajutorul Bisericii există și se traduce prin transmiterea din partea  clericilor spre credincioși a informațiilor cuprinse in Broșura  „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură”.

 Părintele Profesor Dr. Vasile Mihoc, tată a 13 copii și bunic a 36 de nepoți, unul dintre cei mai respectați preoți ai Bisericii Ortodoxe Române și președinte al Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România, atrăgea atenția recent, în această calitate, asupra riscurilor acestor vaccinuri Covid insuficient testate.

 De asemenea, cu privire directă la broșura în cauză, Părintele Vasile Mihoc semna și transmitea următorul Semnal de Alarmă:

  

 Ce  nu se spune în discursul oficial despre vaccinurile anti-Covid

 Comitetul național de  coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19  în România a emis o broșură publicitar-informativă, cu  multe probleme pe această temă. Ca și întreg  discursul public oficial, această broșură conține informații incomplete, face o informare selectivă, omite  riscurile, nu este onestă și se constituie ca instrument tendențios  de influențare a deciziei, de a smulge fraudulos consimțământul  populației, încălcând acte normative, etica și deontologia  medicală și jurnalistică. Să luăm pe rând câteva aspecte.

 Nu se spune în  broșură că aceste vaccinuri sunt experimentale,  incomplet testate. Studiile clinice pentru evaluarea vaccinurilor mARN create de Pfizer au fost aprobate să includă  43.931 participanți, iar studiile sunt programate să continue până  în 2023. Descrierea studiilor clinice este publică pe pagina  oficială ClinicalTrials.gov. Ele  au primit autorizații de utilizare de urgență sau  condiționată atât în SUA, cât și în Europa, pe baza  rezultatelor preliminare obținute după doar câteva luni de la  începerea studiilor.

 Este foarte important de  precizat că autorizația de utilizare de urgență sau condiționată  nu înseamnă că vaccinurile au fost aprobate pentru utilizare pe  scară largă; aprobarea definitivă a vaccinurilor se poate face  numai la completarea studiilor, în 2023. Fără aprobare,  vaccinurile sunt încă în studiu, deci experimentale.

 Nu se spune în  broșură că acest vaccin NU împiedică transmiterea de  la om la om, nu a fost gândit sau cercetat pentru acest scop, după  cum scrie in descrierea oficială emisă de EMA (European Medicines Agency).

 Rețineți! Acest  vaccin NU are efect de oprire a epidemiei la nivelul societății,  vizează DOAR protecția individuală, deci miza epidemiologică și  de sănătate publică a lui este nulă. Nu va eradica virusul, nu va  opri epidemia, nu va duce la întoarcerea la normal a societății.

 Nu se spune în  broșură că nu s-au efectuat studii de genotoxicitate (capacitatea de a cauza daune materialului genetic, de a genera  mutații genetice), nici de carcinogenitate (capacitatea de a  induce cancer), după cum se menționează în prospectul oficial (la  pagina 9), deși acest vaccin introduce în corpul uman un fragment  modificat de ARN străin, crescând riscul unor mutații genotoxice sau carcinogene.

 Nu se spune în  broșură faptul că nu știm dacă aceste vaccinuri vor salva  vieți. Testele clinice nu sunt făcute ca să calculeze  reducerea numărului de internări, de decese și a cazurilor cu  complicații care ajung în secțiile de ATI, parametri care ar  interesa maximal. Găsim în British Medical Journal o  foarte bună analiză critică a designului studiilor clinice, în  articolul Will Covid-19 vaccines save lives? Current trials aren’t  designed to tell us,  semnat de Peter Doshi, editor asociat BMJ. O altă critică a  studiilor clinice privind siguranța și eficiența vaccinurilor  Covid o găsim la Dr. William Haseltine, profesor de Sănătate  publică la Harvard. Într-un articol din Forbes,  Dr. Haseltine constată că designul studiilor este conceput după  standarde minore, făcute tocmai pentru a fi trecute de noile  vaccinuri.

 Nu se spune în  broșură faptul că acest vaccin utilizează în faza de testare celule obținute de la embrioni umani avortați. Acest fapt  concret este menționat și în Raportul oficial al Institutului European de Bioetică din noiembrie 2020. Sunt  date și fapte concrete din surse publice, recunoscute și de firmele  producătoare.

 Nu  se spune în broșură că au existat obiecții și semnale de alarmă emise  de oameni de știință de talie mondială privind riscurile acestui vaccin. Petiția către EMA inițiată de Dr. Michael Yeadon și Dr. Wolfgang Wodarg cerea suspendarea imediată a studiilor pe oameni a vaccinului  Pfizer. Riscurile menționate in această petiție sunt suficient de  grave și de bine documentate pentru a fi puse în balanță cu  presupusele beneficii ale vaccinului: riscul  celor vaccinați de a dezvolta o formă mai gravă de Covid, amplificată de anticorpii existenți (ADE), riscul  reacțiilor autoimune postvaccinale  care ar putea duce la infertilitatea  femeilor vaccinate și alte riscuri.

 Nu  se spune în broșură faptul că firma  colos Pfizer are o istorie plină de fraude, experimente medicale finalizate cu morți  și oameni schilodiți.  În 2001, firma Pfizer a fost găsită vinovată de cea mai mare  fraudă din istoria asistenței medicale americane și a primit cea mai mare amendă penală impusă vreodată, 2.3 miliarde de  dolari.

 Nu se spune în  broșură dacă producătorii își asumă răspunderea pentru  viitoarele reacții adverse. Nu se spune nici faptul că aceste  companii farmaceutice chiar au cerut explicit să fie exonerate de culpabilitate și de obligația despăgubirilor.

 Broșura încalcă  Normele pentru evaluarea și avizarea publicității la  medicamente de uz uman reglementate de Ordinul Ministerului  Sănătății Nr. 194 din 23 februarie 2015. Acest Ordin prevede la Articolul 52, pct. 8: „Este interzisă  difuzarea de materiale publicitare pentru medicamente sau tratamente prezentate sau recomandate de profesioniști în domeniul sănătății,  organizații academice, științifice, fundații, de personalități  ale vieții publice, culturale, științifice, sportive sau de alte  persoane care, datorită celebrității lor, pot încuraja consumul  acestor medicamente sau folosirea tratamentelor respective.”

 Nu se spune în  broșură că acest vaccin are o rată neobișnuit de mare de  reacții adverse. După prima doză, din cele 112.807 persoane  vaccinate, 6 au avut șocuri anafilactice și 3150 de persoane  (2,79%) au raportat reacții adverse. Datele sunt raportate de CDC  intr-un document oficial,  disponibil pe site-ul guvernamental american.

 Broșura se poate  încadra la publicitate înșelătoare, sancționată prin  același Ordin 194 al Ministerului Sănătății, cât și prin  Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului  audiovizual. Broșura afirmă că vaccinarea este sigură, fără să  numească nicio reacție adversă, deși in prospectul oficial sunt menționate 13 tipuri de reacții adverse, de la febră  la paralizie de nerv facial și șoc anafilactic. Dar, datorită  testărilor insuficiente, acest vaccin este supus monitorizării  suplimentare pentru a identifica viitoarele reacții adverse, nemenționate in acest prospect ințial și provizoriu.

 Din toate aceste  motive credem că se impune oprirea circulației acestei publicații  înșelătoare. Se impune de asemenea limpezirea discursului public  oficial prin menționarea și a aspectelor negative sau riscante  legate de vaccinarea anti Covid-19. Altfel considerăm că discursul  oficial vizează manipularea populației și nu informarea completă  și imparțială (cu bune și rele), având alte interese decât cele  ce țin de sănătatea publică, iar cei care răspândesc astfel de  informații trunchiate și înșelătoare au partea lor de  responsabilitate în asumarea consecințelor produse de reacțiile  adverse postvaccinale la oamenii induși în eroare de acest tip de  discurs.

 Faptul  că se uzează de reclamă și propagandă pentru a convinge  populația să opteze pentru vaccinuri insuficient testate,  punându-se presiune și asupra cultelor din România, ridică mari  semne de întrebare și nenumărate suspiciuni. În cadrul  interdicțiilor de factură teologică și liturgică din perioada  stării de urgență, Biserica a suferit multe îngrădiri și  umilințe, neavând dreptul să se pronunțe asupra oficierii  Sfintelor Slujbe, în special a Sfintei Împărtășanii. Acum,  Bisericii i se cere să se pronunțe într-o chestiune atât de  controversată, cum este vaccinarea. Când au dat dovadă de  onestitate autoritățile: atunci sau acum?

 Această atitudine a  autorităților demonstrează că miza este una exclusiv politică,  iar faptul că membrii Sinodului B.O.R. sunt atât de insistent  invitați să se pronunțe într-o problemă de importanță capitală  denotă o criză de autoritate gravă, plasându-se orientarea și  deciziile la discreția oricui din spațiul civil, medical și  bisericesc, fără a se concentra toți factorii de răspundere cu  interes comun spre o soluție viabilă și spre rezolvarea problemei.

 În concluzie, cine  își poate asuma riscurile unui experiment medical, cu implicații  genetice? Unde este împreună sfătuirea, unde este consensul  științific, bioetic, civic, teologic și bisericesc? Oare vom putea  suporta toate consecințele unui astfel de experiment, atunci când  vor apărea semnele evidente ale unei erori?

  FEDERAȚIA  ORGANIZAȚIILOR ORTODOXE PRO VITA DIN ROMÂNIA

 CONSILIUL DIRECTOR

  Se alătură demersului  următoarele organizații:

 Medici pentru  Consimțământul Informat

 Platforma Civică  „Împreună”

 Alianța Părinților  din România

                    

  

  

Advertisement

recente

Advertisement

Facebook

Advertisement

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News