facebook
X
Connect with us

Protest în București împotriva restricțiilor: Peste 1.000 de persoane au mers spre Palatul Cotroceni. S-a scandat „Jos Iohannis”

Published

on

Peste 1.000 de persoane s-au strâns în București pentru a protesta împotriva restricțiilor, dar și pentru evenimentele care s-au petrecut vineri seară la Spitalul Foișor.

Manifestanții s-au strâns în Piața Universității, după care au mărșăluit până în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului, unde au cerut demisia Executivului, a Ministrului Sănătății Vlad Voiculescu și a Secretarului de Stat și șef al DSU, Raed Arafat.

Ulterior, manifestația s-a mutat în fața Palatului Cotroceni, unde participanții s-au concentrat pe Președintele Klaus Iohannis. Vorbitorii au spus că nu vor accepta vaccinarea obligatorie.

La proteste a fost prezent și liderul AUR, George Simion.

„Îi felicit pe cei care au avut curajul să iasă în aceste zile în stradă…E penibil că a ajuns un stat în care milioane de oameni plătesc taxe pentru asigurările de sănătate să îi trateze în acest fel pe cei care susțin, prin taxe, sistemul de sănătate.

E penibil că un spital de ortopedie îşi schimbă peste noapte destinația. Este penibil că sutele de milioane pentru investiții în spitale, în facilități noi. Este penibil totul şi de aceea oamenii s-au săturat şi ies în stradă în ciuda restricțiilor absurde.

Cazurile au crescut, suntem tratați de parcă nu am avea propria conștiință, de parcă nu putem gândi cu propriile capete şi trebuie să ne sperie Guvernul.

Nu este bine deloc… Am văzut cum rata de infectare este crescută sau scăzută în funcție de interesele celor de la guvernare. Românii simpli nu mai au încredere în cifrele Guvernului pentru că, așa cum a spus ministrul Sănătății, ele sunt manipulate politic”, a declarat George Simion.

.fb-background-color {
background: #ffffff !important;
}
.fb_iframe_widget_fluid_desktop iframe {
width: 100% !important;
}

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News