facebook
X
Connect with us

8 aprilie: Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis; Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei

Published

on

    Sfinții Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis, pomeniți în calendarul creștin ortodox la 8 aprilie, fac parte din grupul celor șaptezeci de apostoli ai Mântuitorului.

  Sfântul Irodion era din Tarsul Ciliciei și a fost trimis la propovăduire la Roma. Sfântul Apostol Pavel îl pomenește în Epistola sa către Romani, spunând: „Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine” (16-11). Potrivit tradiției a fost episcop în Patara (astăzi Patras, Grecia).

  Sfântul Apostol Agav avea darul prorociei: „Și rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un proroc cu numele Agav” (Fapte 21, 11). Sfântul Apostol Ruf a fost episcop în orașul Teba din Grecia. Sfântul Apostol Asincrit a fost episcop în Heraclea (Pont, Asia Mică). Sfinții Apostoli Flegon și Ermis au fost episcopi în Maraton (Grecia), respectiv Dalmația.

    

  Sfântul Ierarh Celestin, episcopul Romei a urmat papei Bonifaciu I (418-422), păstorind în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450).

    Sfântul Celestin a trimis patriarhului Chiril al Alexandriei, prin episcopii Arcadiu și Project, o scrisoare care a fost citită la Sinodul al III-lea Ecumenic prin care cerea înlăturarea patriarhului Nestorie, dacă nu se leapădă în 10 zile de erezie.

    La trecerea sa la cele veșnice, sfântul a fost îngropat în cimitirul Priscilla din Roma.

Advertisement

recente

Advertisement

Facebook

Advertisement

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News