facebook
X
Connect with us

Un român din trei a sprijinit cauzele sociale în 2020 prin redirecționarea unei cote parte din impozitul pe venit

Published

on

Numărul total al contribuabililor care au decis, în 2020, să redirecționeze o cotă parte din impozitul pe venit pentru a sprijini cauze sociale a fost de 1,94 milioane (în creștere față de anul 2019), dintr-un total de aproximativ 6,5 milioane de contribuabili, potrivit unei analize făcute de organizaţia Salvaţi Copiii. Prin urmare, un român din trei nu a lăsat banii în administrarea statului, ci i-a pus la dispoziția beneficiarilor din programele organizațiilor neguvernamentale, categorii de persoane pe care criza sanitară le-a făcut şi mai vulnerabile.

Totodată, numărul entităților non-profit care au beneficiat de această prevedere a crescut exponențial, la 89.846 în 2020, de la 37.000 în 2019, conform datelor obţinute de Salvaţi Copiii.

Potrivit datelor comunicate de ANAF la solicitarea Salvați Copiii, suma totală colectată în anul 2020, pentru anul de realizare a venitului 2019, prin mecanismul de redirecționare a unei cote parte din impozitul pe venit (2% și 3,5%) a fost de 305,93 milioane lei, față de 150,6 milioane lei în 2019. Aceeași sursă precizează că un număr de 115.987 de companii au înregistrat profit, iar un număr de 763.409 de microîntreprinderi au desfășurat activitate economică generatoare de venituri.

Suma redirecționată către Salvați Copiii a fost de 945.415 lei, fonduri care au contribuit la întărirea capacității sistemului medical, prin dotarea urgentă a secțiilor de Terapie Intensivă Neonatală, respectiv susținerea programelor de suport pentru copiii sub 5 ani, mamele și femeile însărcinate din zonele rurale defavorizate.În 2020, organizația a investit peste 1 milion de euro în sprijinirea unităților medicale cu echipamente de protecție, aparatură performantă și materiale igienico-sanitare.

Priorități pentru 2021: copiii trebuie să aibă acces la tratamente medicale
Organizaţia Salvaţi Copiii România a extins programul de combatere a mortalităţii infantile și în secţiile de pediatrie din spitalele din ţară, afectate de o subfinanţare acutizată în contextul pandemiei.

Primele intervenții de urgență din 2021 au fost făcute în județul Mureș, la Institutul de  Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureş, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Clinic de Urgență Mureș, în valoare totală de 150.000 Euro, la București, la Maternitatea Bucur, în valoare de 30.000 de Euro, în județul Mehedinți, la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, în valoare de 10.000 de Euro și în județul Tulcea, la Spitalul Județean Tulcea, în valoare de 35.000 euro. Județul Tulcea se confruntă cu o rată a mortalității infantile îngrijorătoare: 14,8 la mia de copii născuți vii, de aproape trei ori mai mare față de media națională, de 5,8.
În anul 2021, vor fi dotate 20 de unități medicale, cu aparatură în valoare de 1.000.000 de Euro.

Toți cei care doresc să se implice pot trimite formularul de redirecționare a 3,5%  din impozitul pe venit la adresa [email protected], pentru dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din România cu echipamente medicale performante.

Termenul-limită de depunere a formularului este 25 mai, iar formularul se poate descărca de aici: www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza.

.fb-background-color {
background: #ffffff !important;
}
.fb_iframe_widget_fluid_desktop iframe {
width: 100% !important;
}

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News