facebook
X
Connect with us

IPS Teodosie, apel la respectarea cultului morților, chiar și a celor răpuși de coronavirus: Este o totală lipsă de respect, demnitatea oamenilor continuă și după moarte, pentru că trupul este sortit Învierii!

Published

on

    ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a pus pe tapet o problemă reală cu care se confruntă familiile celor răpuși de noua boală molipsitoare: protocolul de înmormântare în cazul pacienților decedați cu COVID-19 ar trebui să respecte demnitatea umană și să țină cont de cinstea acordată răposaților în tradiția creștină. Rațiuni mai degrabă birocratice decât științifice au făcut ca morții cu coronavirus să fie închiși în saci de plastic și duși la groapă fără posibilitatea ca rudele și cunoscuții să participe la o ceremonie completă de înmormântare. Acest neajuns ar putea fi îndreptat cu discernământ, pentru a se ține cont de latura profund umană și comunitară a datoriei pe care o avem față de cei plecați dintre noi, a căror viață continuă și dincolo de planul existenței fizice.

  ÎPS Teodosie: „Prea mult au fost înjosiți românii. Omul are demnitate și după ce moare”

  „Este o totală lipsă de respect față de om, de demnitatea lui și mai ales, cei ce nu au credință parcă îi invidiază pe cei ce au credință. Acestea sunt reguli ale credinței și ale tradiției noastre. Nu trebuie să fie încălcate. Se cuvine, cât de urgent, să fie rezolvată această problemă. (…) Prea mult au fost înjosiți românii și nu li s-au aplicat regulile credinței lor, din aceste motive înguste, fără logică și fără orizont. Nu trebuie să se mai tolereze așa ceva. Omul are  demnitate chiar și după ce a murit.

  În legile organice există această prevedere ca oamenii să nu fie tratați sub nivelul celor necuvântătoare, cum au fost tratați până acum. Și mie mi s-au plâns creștinii! Trebuie să facem ordine în privința aceasta, să aducem oamenii la demnitatea lor! Demnitatea oamenilor continuă și după moarte, pentru că trupul este sortit Învierii, după credința noastră”, a declarat marți seară Arhiepiscopul Tomisului, la Antena3, citat de EVZ.ro.  ÎPS Teodosie: Nu ne batem joc de omul care moare ca să învieze!

  „De aceea îl îmbrăcăm și în hainele cele bune pe cel care pleacă. Cei mai mulți îi îmbracă în haine noi sau în hainele pe care le-au pregătit cei ce pleacă din viața aceasta, că ei spun: iată cu ce să mă îmbrăcați! Trebuie să respectăm, avem o tradiție de 2.000 de ani, care nu trebuie călcată în picioare! Personal m-aș duce la d-l ministru (al Sănătății – n.r.) și i-aș spune, dar poate mă aude acum, și d-l prim-ministru și d-l președinte, toți trebuie să ia aminte că trebuie să ne respecte demnitatea noastră de români care suntem creștini. Nu putem să abandonăm o tradiție de 2.000 de ani, care este tradiția demnității, a libertății și a noastră, a oamenilor-chip-al-lui-Dumnezeu, cum ne-a lăsat Dumnezeu să fim!  

  Trebuie să vedem în cei ce ne cârmuiesc niște oameni care ne respectă, nu niște oameni care ne amendează, ne sfidează, ne dezbracă de demnitatea noastră și nu au respect și grijă de sufletele, de tradițiile și de istoria noastră”, a adăugat ierarhul care, de altfel, nu face decât ceea ce este dator un părinte duhovnicesc: să-și apere păstoriții, care s-au plâns de acest neajuns ce produce efecte în mod real.

  ÎPS Teodosie: Am fost dezonorați prin aceste practici

  „În sfârșit s-au gândit să propună această scrisoare ca să ne redobândim demnitatea și onoarea. Am fost dezonorați prin aceste practici. Omul trebuie respectat și după moarte.

  Noi așteptăm Învierea. Noi trebuie să cinstim și trupul și sufletul. Mai ales sufletul, pentru că el aparține persoanei care l-a purtat și de aici nevoia de a învăța cum să ținem cultul morților. De aceea îngrijim mormintele, punem flori, vizităm mormintele, aducem lumânări.

  Nu am înțeles de ce în stare de urgență a fost interzisă intrarea în cimitir. Ce ne făceau morții?! Toate lucrurile sunt pe dos. Nu știu ce minte a pus bazele unei măsuri lipsite de orice logică și orice înaltă deducție.

  Nu găsesc nicio deducție sănătoasă în aceste măsuri înjositoare, care cu adevărat ne încalcă drepturile noastre. Cum să dărâmi un asemenea fundament, atât de solid?! Această boală este folosită drept pretext, și nu de medici. Medicii care ne spun niște lucruri ne spun dintr-un ordin. Mari specialiști se dezic de asemenea practici și sunt specialiști!”, a atras atenția Arhiepiscopul Tomisului.

  

    

 

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News