facebook
X
Connect with us

Danemarca implementează de azi sistemul CoronaPass: doar cei testați, vaccinați sau vindecați de Covid mai au acces în anumite incinte private

Published

on

    De azi, pașaportul Covid devine obligatoriu în Danemarca. Cetățenii sunt condiționați să-l prezinte pentru a avea acces în diferite incinte publice sau private, potrivit Smart Radio.  Danemarca a început marți, 6 aprilie 2021, să implementeze „pașaportul” Covid, ca parte a unui plan de redeschidere condiționată a societății. Printre primele țări din Europa care aplică măsura, Danemarca a început utilizarea „pașaportului” Covid bazat pe cod QR, disponibil atât prin intermediul unei aplicații pentru smartphone, cât și sub formă de tipăritură. Deocamdată, certificatul triază intrarea în anumite întreprinderi mici – frizerii, saloane de înfrumusețare sau școli de șoferi – dovedind că posesorul este fie complet vaccinat, fie că s-a vindecat deja de Covid-19 de două până la douăsprezece săptămâni, fie că are un test Covid negativ în ultimele 72 de ore. Persoanele care nu au trecut prin una dintre aceste etape, adică oamenii obișnuiți, nu dobândesc drept de intrare în nici una dintre aceste incinte.

  „Am așteptat trei luni să mă tund”, spune Rune Højsgaard, informaticiană în vârstă de 42 de ani. „Am făcut un test sâmbătă, este valabil până în această după-amiază, explică Rune.

  După aproape patru luni de închidere, propietara salonului, Pernille Nielsen, este „încântată” să-și reîntâlnească clienții. „Am așteptat atât de mult această redeschidere! Acum facem tot ce putem pentru a putea redeschide și dacă este necesar (Coronapass-ul), atunci îl folosim”, explică patroana.

  Autoritățile Uniunii Europene vor prezenta miercuri proiectul de certificat verde digital, care vizează condiționarea mobilității pe continent. Vor mai putea să călătorească doar cei care se încadrează într-una dintre cele 3 categorii admise: vindecați de Covid, testați negativ de Covid sau vaccinați anti-Covid. Iar asta deși libertatea de mișcare era, formal, un drept UNIVERSAL garantat în Uniunea Europeană. 

  Danemarca este una dintre primele state europene care a pus sistemul Coronapass în funcțiune. Autoritățile pretind că este o măsură temporară, dar este de așteaptat să rămână în vigoare până când întreaga populație daneză va avea acces la vaccinarea împotriva coronavirusului. Pentru moment, pașaportul Covid danez nu va fi impus pentru călătorii, ci va fi obligatoriu pentru accesul la terase, care sunt programate să se redeschidă pe 21 aprilie, apoi în cazul restaurantelor, muzeelor, teatrelor și cinematografelor, începând cu 6 mai.

  Antreprenorii care nu le cer clienților „Coronapass-ul” la control sunt pasibili de amenzi în valoare de minimum 400 de euro, mergând până la maximum 6.000 de euro în cazul unei omisiuni repetate, a declarat Ministerul Justiției. Pentru clienți, amenda va fi în jur de 330 de euro.

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News