facebook
X
Connect with us

Polonia impune posturilor sale de radio să emită cel puțin 49% din conținut în limba poloneză. Peste 200 de radiodifuziuni protestează

Published

on

Peste 200 de posturi de radio poloneze au protestat, într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului şi publicată marţi de mass-media locale, împotriva unei legi care le va obliga să emită în limba poloneză aproape jumătate din conţinuturile lor (49%), relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Cele 202 posturi de radio semnatare, care însumează circa 70% din toate posturile radiofonice poloneze, consideră că această „lege va dăuna industriei muzicale poloneze în loc să o promoveze” şi o asemenea măsură ar putea avea „consecinţe catastrofale”.

În rândul statelor europene, Polonia are al doilea cel mai ridicat procent de difuzare de conținut în limba națională, cu 33% (norma minimă actuală), fiind depășită doar de Franța, cu 40%.

Vicepreşedintele grupului radiofonic Agora Radio, Adam Fijalkowski, susţine că cererea publicului pentru melodii în limba poloneză este limitată, așadar posturile radiofonice nu fac decât să se adapteze opţiunilor ascultătorilor. Comitetul pentru Cercetare Radio Polonia (KBR) afirmă că de schimbările propuse vor beneficia platformele de emisie online, precum Spotify şi Apple Music.

Această lege va intra în vigoare abia în luna iulie, făcând parte dintr-un cadru legislativ mult mai amplu, ce include și un impozit asupra veniturilor din publicitate obţinute de companiile de mass-media. Aceste decizii au fost înțelese ca o amenințare la adresa companiilor vulnerabile de presă, astfel, în semn de protest, toate marile ziare poloneze şi-au suspendat ediţiile în ziua de 10 februarie.

.fb-background-color {
background: #ffffff !important;
}
.fb_iframe_widget_fluid_desktop iframe {
width: 100% !important;
}

Avocatul Poporului ar putea deveni Avocatul Popoului prin numirea lui Peter Eckstein Kovacs

Published

on

    Funcția de Avocat al Poporului, după revocarea actualei titulare,  Renate Weber, ar urma să revină unui reprezentant propus de UDMR, spun  surse din coaliție, citate de SPS. Șefia TVR va merge la PNL, iar șefia Radioului  Public ar urma să meargă la USR-PLUS potrivit negocierilor din coaliție. De-acum să vedeți demență anticreștină în programele Radio România și TVR.

 Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogan a declarat marți, la Antena 3, pe această temă:

  „Am un nume pentru Avocatul Poporului, nu stiu daca   e el, dar pot sa va spun ca un om pe care il cunosc foarte bine si cu  care am colaborat chiar daca uneori ne-am contrat violent, este Eckstein  Kovacs Peter. Chiar nu stiu pe cine pregateste UDMR, am dat exemplul  unui om care stiu ca este profesionist in domeniu”.

 Rareș Bogdan nu știe mai nimic dar, cum știm, cei care îi spun ce să zică știu ei mai bine.

 Fostul senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter este unul dintre primii politicieni care au militat pentru „căsătoriile” homosexualilor participând adeseori și la marșurile mândriei homosexuale (foto sus). Într-o  conferinta de presa din 23 februarie 2008, el afirma ca statul roman ar trebui sa adopte legi prin care  homosexualii, dar si cuplurile de heterosexuali necasatoriti sa aiba  anumite drepturi civile, după cum transmitea Mediafax citat de Cotidianul.

 El a depus și un proiect de lege în acest sens. Ulterior, prin 2010, a fost declarat Omul Anului la Gala Premiilor Gay”. La Concurs serviciile sexuale au fost, totuși, interzise, după cum a declarat organizatorul citat de Ziua de Cluj.

 Ca atare, cu saltul din lac în puț, Avocatul Poporului ar putea să-și schimbe denumirea în Avocatul Popoului.

(Slogan valabil și pentru vaccin?)

Continue Reading

Calendarul zilei 3 martie: Nașterea lui Mircea Vulcănescu, filozoful cu „chip de mărturisitor creștin”

Published

on

Mircea Vulcănescu s-a născut pe 3 martie 1904, în Capitala României, acolo unde a absolvit și clasele primare. Gimnaziul l-a urmat la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București.

În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București. A fost un membru remarcabil al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În urma satisfacerii stagiului militar a obținut gradul de sublocotenent.

În 1925 s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, de care se va despărți mai târziu. În cadrul anului universitar 1929 – 1930 a fost asistent onorific la catedra profesorului Dimitrie Gusti.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Din 1931 a susținut comunicări în cadrul asociației culturale „Criterion” și a contribuit la „Cuvântul”, al lui Nae Ionescu, până la suspendarea publicației, în 1933.

A mai colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc,Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior.

În iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor până în septembrie ’37, când a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost Ministru al Comunicațiilor.

Între 1940 și 1941 a fost director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie numit Subsecretar de Stat la Ministerul Finanțelor.

După 23 august 1944 revine în funcția de șef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe 30 august 1948, când a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, calificați drept ”criminali de război”.

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit până în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46.

Moartea și mesajul testamentar

„A făcut parte din elita culturală a României, a ocupat mai multe funcții de stat în timpul guvernării Antonescu, s-a remarcat ca un bun vorbitor și propovăduitor al valorilor tradiționale românești creștine și al spiritualității ortodoxe. A fost închis după venirea comuniștilor la putere, catalogat ca dușman al poporului și condamnat la 8 ani de temniță grea. A murit în temuta temniță a Aiudului, fiind supus la un regim de exterminare fizică și psihică. Ultimele sale cuvinte au fost ‘Să nu ne răzbunați!’”, scrie agenția Basilica a Patriarhiei Române.

„Mircea Vulcănescu întrupează chipul de mărturisitor creștin, nu doar în sensul de martir care își dă viața, ci un om care mărturisește prin toată viața lui vocația de creștin. Pe Mircea Vulcănescu îl interesa tot. Era bun oriunde l-ai fi pus. Însă toate cele din viața lui se integrau vieții spirituale, nimic nu era haotic sau întâmplător, ci toate erau integrate vieții lui de creștin”, a spus despre el, părintele Gheorghe Holbea.

În urmă cu câțiva ani, familia lui Mircea Vulcănescu a cerut instanței să constate faptul că filozoful a suferit o condamnare politică, dar în cele din urmă, după câștigase în prima instanță, Tribunalul a refuzat cererea pe motiv de procedură. De altfel, șeful său direct, Neta Gheron, a fost absolvit de vină, Netta Gheron, în urma unui recurs în anulare a sentinței bolșevic.

„Și aș vrea să întreb: nu s-a găsit niciuna dintre aceste conștiințe, care să-și asume, fără gândul niciunui profit personal, sarcina, înalta și dureroasă, în același timp, de a înlătura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualității românești formula: „Deținutul criminal de război Vulcănescu Mircea?” Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alăturare de cuvinte? Nu se va găsi nici de aici înainte?

Eu tot aștept un om al legii care să-și asume demersul unui recurs în anulare a sentinței de condamnare a lui Mircea Vulcănescu.

Altminteri, dacă vom continua să ne exterminăm elitele, vom renunța nu numai la istorie, vom renunța nu numai la ființa noastră, ci vom renunța pur și simplu să fim” – Dora Mezdrea Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității (vol. 5). Mircea Vulcănescu, Ed. Eikon, 2013

„Aceasta este „militarea mea”. Pentru țară, totdeauna și oricând, si numai pentru ea, spre a se salva ce se mai putea salva din situațiile grele pe care nu eu le-am creat” – Mircea Vulcănescu, fața Curții de Apel București la procesul din decembrie 1946 – ianuarie 1947

.fb-background-color {
background: #ffffff !important;
}
.fb_iframe_widget_fluid_desktop iframe {
width: 100% !important;
}

Continue Reading

SUA | Oficial: Statele Mississippi și Texas opresc obligativitatea măștii, se redeschid toate afacerile la capacitate maximă

Published

on

Guvernatorul statului Mississippi, Tate Reeves, un republican, a anunțat marți că ridică obligativitatea purtării măști în statul său începând de mâine și că întreprinderile vor putea reveni la funcționare la capacitate maximă, informează Daily Wire.

„Începând de mâine, ridicăm obligativitatea purtării măștii  și companiile vor putea funcționa la capacitate maximă fără reguli impuse de stat”, a spus Reeves pe Twitter. „Spitalizările și numărul cazurilor noastre au scăzut, iar vaccinul este repartizat rapid. Este timpul!”

„Ordinele executive care au interferat cu viața oamenilor au fost cele mai grave măsuri, dar erau singura intervenție posibilă pentru o mare parte a anului trecut”, a spus Reeves. „Acum, ne concentrăm asupra distribuției rapide a vaccinurilor. Ne extragem din treaba de a le spune oamenilor ce pot și ce nu pot face. ”

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Am fost printre cele 4 sau 5 state cele mai deschise de-a lungul acestei crize și am fost recompensați pentru aceasta cu mai multe locuri de muncă și redresare economică”, a continuat Reeves. „Asta nu pentru că ceea ce am pus în aplicare a fost o povară ușoară. Ci doar pentru că restul țării a aplicat măsuri atât de dure. Este bine, dar trebuie să recunoaștem că niciunul dintre aceste ordine, în niciun stat, nu au avut vreun precedent. Trebuie să se încheie în cel mai devreme moment posibil. Iar acesta este acel moment pentru Mississippi. ”

Anunțul  lui Reeves a venit la scurt timp după ce guvernatorul Texasului, Greg Abbott (foto), și el republican, a anunțat marți după-amiază că statul său încetează obligativitatea măștii și va permite companiilor să revină la capacitate maximă începând de săptămâna viitoare.

„Prea mulți texani au fost privați de oportunitățile de angajare”, a spus Abbott. „Prea mulți proprietari de întreprinderi mici s-au străduit să-și plătească facturile. Acest lucru trebuie să se termine. Este timpul să deschidem Texasul 100%. ”

„Așadar, astăzi emit un nou ordin executiv care anulează majoritatea ordinelor executive anterioare”, a spus Abbott. „Începând de miercurea viitoare, toate companiile de orice tip au voie să deschidă 100%. Aceasta include orice tip de entitate din Texas. De asemenea, închei obligativitatea măștii la nivel de stat.”

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar  Lăptișor de matcă crud și vei contribui la susținerea siteului R3media.

.fb-background-color {
background: #ffffff !important;
}
.fb_iframe_widget_fluid_desktop iframe {
width: 100% !important;
}

Continue Reading

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News