facebook
X
Connect with us

NOI DOVEZI. Peste 500 de decese post-vaccin în Europa și peste 900 în America. În România subiectul e OMERTA. CIFRE și GRAFICE OFICIALE despre morți suspecte în urma vaccinurilor de Covid Pfizer/BioNTech și Moderna, din baze de date ale UE și SUA

Published

on

    Statul paralel continuă să raporteze noi și noi succese pe frontul campaniei vaccinării poporului fără a raporta însă și decese. Până acum, nici un caz major de efect advers sau chiar fatal nu este recunoscut oficial, deși aceste s-au înregistrat cu duiumul în țări cu o populație mult mai mică. Norvegia, de exemplu, cu doar puțin peste 5 milioane de locuitori, a fost lovită de decesul subit a 33 de bătrâni după vaccinul anti-Covid. Ulterior – ca să cităm chiar dintr-unul din site-urile sistemului, respectiv HotNews, pentru a nu fi acuzați de același tip de site-uri de „fake news” – „Norvegia și-a schimbat protocolul de utilizare a vaccinului   Pfizer-BioNTech împotriva Covid-19 pentru a lua în calcul excluderea de   la vaccinare a bolnavilor în fază terminală, după informațiile privind  decese survenite în rândul unor pacienți foarte vârstnici sau fragili  după ce aceștia au fost vaccinați. Anunțul a fost făcut de compania   farmaceutică germană BioNTech, informează Reuters.”.

 Până și Marea Britanie a fost nevoită să admită că a înregistrat 143 de decese imediat după vaccin dar, evident, nu pot fi puse pe seama vaccinului. Nu sunt date suficiente. Cum ar putea fi? Vaccinul este… experimental.

 La noi, însă, sistemul securistic care guvernează politica și presa din România nu a permis aflarea unor astfel de informații, în detrimentul unor cetățeni români care poate acum mor, după vaccin, fără să fi fost avertizați că pot avea unele vulnerabilități, în cazuri diverse, cum ar fi afecțiuni ale inimii sau sistemului circulator, evidențiate de medici americani (un Studiu aici). Ba chiar dimpotrivă, după cum bine știți, propaganda oficială a trâmbițat prin gura unur medici decăzuți moralicește din acest statul, că vaccinurile sunt „sigure, eficiente și cu foarte puține efecte adverse”. În știință nu există cuvântul SIGUR, a subliniat un medic adevărat.

 Singurul caz oficial de deces post-vaccin pe care autoritățle au fost silite să-l considere spre analiză a demonstrat exact afirmațiile de mai sus. Managera Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, îl ascunsese 9 zile. Presa a aflat de el numai datorită unor alte cadre medicale oripilate de „solidaritatea” managerei, dar nu cu fost colegă decedată ci cu sistemul securistic.

 Dincolo de acesta, presa a mai relatat de aproximativ alte 10 cazuri. Nici unul nu a fost luat în considerare de sistem. Au fost ignorate, ca pagube colaterale. Cu siguranță, numărul acestor este mult mai mare.

 Drept dovadă, noile statistici europene și americane – oficiale – pe care le publicăm azi arată că numărul cazurilor suspecte de deces asociate vaccinurilor Pfizer/BioNTech s-au dublat de la ultima noastră relatare pe acest subiect: peste 500 în spațiul UE și peste 1000 în SUA, în contextul în care un studiu american pe acest subiect arată că numărul cazurilor raportate de rude ale celor decedați sau cadre medicale, reprezintă, cel puțin în America, doar 1% din cele existente. 1%, 10% sau 50% și tot este foarte grav. La fel ca și OMERTA pe acest subiect din presa mituită de sistem.

 Publicăm aici ultimele informații disponibile de la agențiile americane și de la baza de date a Agenției Europene a Medicamentului unde se află raportate cazurile de reacții adverse și fatale din Uniunea Europeană, cu grafice, pentru a discerne singuri asupra a ceea ce alții vă ascund.

 Site-ul Apărătorul / The Defender al organizației cunoscutului avocat Robert F. Kennedy Jr, Children’s Health Defense (CHD), se încăpățânează – și noi asemenea lui – să prezinte regulat aceste crâmpeie de date.

 Ultimele situații analizate de publicația lui RFK Jr, nepotul fostului președinte american John F. Kennedy și fiul senatorului Robert F. Kennedy (ambii asasinați), prezintă următoarele date la zi, pe care ar fi trebuit să le găsim și în avertismentele Agenției Naționale a Medicamentului.

 SUA: O treime din decesele raportate la CDC după vaccinurile COVID au avut loc în 48 de ore de la vaccinare, avertizează CHD.

 Cifrele reflectă cele mai recente date disponibile până la 12 februarie pe site-ul guvernamental al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC’s Vaccine Adverse Event Reporting System – VAERS). Astfel, dintre cele 929 de decese raportate, aproximativ o treime au avut loc în 48 de ore. Totodată, s-au înregistrat 15.923  reacții adverse la vaccinurile COVID, din 14 decembrie 2020.  

 VAERS este principalul mecanism din SUA pentru raportarea reacțiilor adverse la vaccin. Rapoartele   prezentate de VAERS necesită investigații suplimentare înainte de a se  putea stabili dacă evenimentul advers raportat a fost cauzat direct sau  indirect de vaccin.

 192 dintre decesele raportate – sau 21% – au fost legate de probleme cardiace. După cum a raportat The Defender la începutul acestei luni (analiză preluată și de News), Dr. J. Patrick Whelan, reumatolog pediatru, a  avertizat Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente în decembrie  că vaccinurile ARNm, precum cele dezvoltate de Pfizer și Moderna, ar putea provoca atacuri de cord și alte leziuni în moduri neevaluate în testele celor două companii.

 Dintre   cele 929 de decese raportate începând cu 14 decembrie 2020, vârsta  medie a decedatului a fost de 77,8 ani, iar cel mai tânăr caz a fost de 23 de ani. 52% din decesele raportate au fost în rândul  bărbaților, 45% au fost femei și 3% sunt necunoscute. 58% din decese au fost raportate la persoanele care au  primit vaccinul Pfizer, iar 41% au fost legate de vaccinul Moderna.

     CBS Detroit a raportat săptămâna aceasta că o prezentatoiare de știri de 68 de ani a murit la o zi după ce a fost vaccinată pentru COVID ca urmare a unui accident vascular cerebral suspectat, după cum a prezentat și News.

   Rapoartele de decese în rândul persoanelor în vârstă după vaccinarea pentru COVID continuă să apară, după cum demonstrează și articolul publicat săptămâna aceasta de The Defender despre 46 de decese în rândul unor bătrâni dintr-un cămin de vârstnici din Spania care au murit în termen de o  lună de la primirea vaccinului Pfizer, semnalat și de News, aici.

   Conform celor mai recente date VAERS, au fost raportate 3.126 reacții adverse „grave” . Rapoartele de reacții adverse din ultimele date CDC includ, de asemenea:

   O altă statistică a CDC raporta pe 11 februarie un număr mai mare de decese, de 1170, dintre care, însă, după cum a revenit VAERS pe 16 februarie, doar 934 erau din SUA. După cum vedeți, și ei se încurcă în cifre: 1170, 929, 934. Cine mai știe care este numărul real?

 

 EUROPA STĂ LA FEL DE RĂU CA SUA

 După cum am mai informat în articolele noastre pe această temă, Agenția Europeană a Medicamentului are de asemenea un site unde se pot găsi cu puțină atenție rapoartele cadrelor medicale din Uniunea Europeană cu privire la reacțiile adverse și decesele suspecte de după administrarea vaccinurilor anti-Covid Pfizer/BioNTech – Comirntay și, mai nou, și Moderna.

 Din păcate, nici o autoritate națională nu le prezintă și analizează similar cu organizația avocatului Robert Kennedy, pentru a avertiza populația asupra posibilelor probleme, în egală măsură cu pretinsele beneficii trâmbițate pe toate ecranele – din banii tuturor românilor, inclusiv a celor circa 50% care nu se vor vaccina .

 Nu ne rămâne decât să publicăm aici graficele din Baza europeană de date, cu speranța că vă veți folosi mintea pentru a trage singuri concluziile necesare. Nu ezitați să raportați cazurile de reacții adverse cunoscute din România pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului, deși ne îndoim că vor apărea în vreo statistică publică reală. Iată de ce demersul internațional Nurnberg II la care s-a raliat și profesorul de drept Gheorghe Piperea este cât se poate de necesar.

 Repetăm și noi ceea ce se afirmă de către toți factorii „responsabili”: până la această oră nu există nici o dovadă de cauzalitate directă între serurile experimentale injectate în masă fără o perioadă necesară de testare și morțile raportate de cadrele medicale din Uniunea Europeană cu mențiunea că medicamentul suspectat de cauza acestor decese – unele subite, pe loc – este vaccinul Pfizer sau Moderna, după caz.

 Adăugăm și două Rapoarte de Deces de după administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech trimise chiar de către PFIZER – ceea ce denotă că aceastea sunt din cadrul unor noi teste pe care le efectuează compania – în care chiar producătorul recunoaște că medicamentul suspectat de cauzarea morții este TOZINAMERAN, substanța activă din vaccinul Comirnaty.

  

  

 Decese tulburări generale:

  

  

 Decese probleme cardiace:

  

Decese probleme vasculare:

 

  

  Decese probleme sistemul nervos:

  Revenim aici cu noi grafice, inclusiv de la MODERNA.

  

  

  

Azi în TIMIȘOARA, mâine în toată țara? Carantinarea forțată ar putea justifica și închiderea Bucureștiului urmată de restricțiile de Paști. De ALEGERI rata de infectare în Timiș era MULT MAI MARE decât acum. Cehia a INTERZIS deja sărbătorile de Paști

Published

on

    Carantinarea Timișoarei a stârnit ample reacții negative în rândul  cetățenilor sătui să stea în case, dar și în rândul patronilor de  afaceri care se plâng că dau faliment, transmite SPS. Autoritățile locale spun că  decizia este necesară întrucât rata de infectare se află în continuă  creștere, iar presiunea pe ATI e mare. Însă, în noiembrie 2020,  când au avut loc alegerile cu ciudatele lor rezultate, Timișoara avea o rată de infectare de peste 8 la mie, mai mare decât cea   de 7.4 la care ieri s-a decis carantinarea orașului. Atunci, „În noaptea „sfântă” a alegerilor, pandemia a fost sistată”. Dar nu și la Iași, unde credincioșii ortodocși au fost deposedați de dreptul lor sfânt și constituțional la credință – ILEGAL, după cum a dovedit Justiția în cele din urmă.

 Mai mult, unele localități aveau peste 10 la mie și chiar aproape dublu cu cea de acum, cu o localitate cu 13.31 la mie (vedeți foto/info). Atunci, discuțiile despre carantinare nu existau, căci orașul se pregătea de alegeri, la fel ca întreaga Românie. Carantinarea forțată a Timișoarei și „Scenariul Roșu” în care a fost băgat Bucureștiul sporesc suspiciunea față de intențiile reale ale autorităților.

 Observăm și nota aberantă cu care se intervine în comunicatul oficial al carantinării populație cu privire la intensificarea vaccinării pentru a se ieși din carantină. Nota este total aștiințifică. Israelul și-a vaccinat aproape întreaga populație iar decesele și infectările au crescut!

 Tot mai mulți comentatori avansează ipoteza ca de fapt se dorește un scenariu demn de Armata Roșie pentru Sfintele Paști al catolicilor, care urmează mai curând, pe 4 aprilie, după care se va considera firesc aplicarea aceluiași „Scenariu Roșu” și pentru ortodocși, pe 2 mai, ca să nu existe, nu-i așa, vreo discriminare. În prezent, conform „scenariului” din Capitală, este interzisă părăsirea locuințelor după ora 23.00.

 Desigur, după cum scrie un inspirat comentator online, nimeni nu ne împiedică să intrăm de Sfintele Pași în Biserici înainte de ora 21.00 pentru a ieși apoi dimineața cu Lumina sfântă.

 De data aceasta nu va mai sta nimeni închis în casă de Sfintele Paști, avertizează mai multe organizații ale societății civile românești.

 Amintim în acest context că Cehia deja a anunțat interzicerea sărbătorilor de Paști, conform EvZ. Guvernul ceh a instituit începând din 1 martie un lockdown sever.  Premierul Andrej Babis și-a avertizat concetățenii că anul acesta  Paștele (catolic, 4 aprilie) va fi sărbătorit la fel ca anul trecut,  adică fără a ieși din case, scrie startribune.

 TIMIȘOARA ÎN SCENARIUL NEGRU

 Ce se interzice, conform autorităților:

  

  „După analiza atentă a tuturor  datelor primite din partea Direcției de Sănătate Publică Timiș și a  specialiștilor în cadrul Comitetului Județean de Situații de Urgență  Timiș, s-a decis că, începând cu data de 8  martie 2021 ora 00:00, pe raza Municipiului Timișoara, Comunei Moșnița  Nouă, Comunei Ghiroda, Comunei Giroc și Comunei Dumbrăvița din Județul  Timiș – pentru o perioadă de 14 zile, se vor aplica o serie de măsuri  obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent în zona  menționată, sau doar o tranzitează. Aceste măsuri au ca scop prevenirea  și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

  

 Totodată,   în completarea acestor măsuri domnul Zoltan Nemeth, prefectul județului   Timiș, a purtat în ultimele 24 de ore discuții atât cu vpicepremierul  României – Dan Barna, cât și la nivelul Ministerului Sănătății – astfel  încât, în cel mai scurt timp, se va trimite spre Timișoara un număr mai  mare de doze de vaccin pentru a putea accelera campania de imunizare a  timișenilor.

  

 Conform  deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în   perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din zona  carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise  circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și  forestiere.

  

 Circulația   și staționarea persoanelor în spațiile publice, din interiorul zonei  carantinate, sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe  baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a  adeverinței eliberate de angajator.

  

 Declarația  pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data  nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității  profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura, precum  și intervalul orar necesar desfășurării activității;

  

 Totodată,   în interiorul localităților, se interzice circulația persoanelor în  grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași  familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

  

 În   perioada următoare, se va limita programul de lucru cu publicul al  operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare   și nealimentare până la ora 20,00, cu excepția farmaciilor și a  stațiilor de distribuție carburant care pot avea program non-stop.

  

 Se   va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/   hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor   de distanțare fizică.

  

 În cazul centrelor  comerciale și a parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât   să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanțare.

  

 Totodată se interzic următoarele activități:

  

 1. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;

 2.   organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în  spații închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;

 3.   activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară  activități de preparare, comercializare și consum al produselor  alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul  restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și  exteriorul clădirilor;

 4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;

 5.   organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii   nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice,  republicată;

 6. organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor;

 7. activități culturale, științifice, artistice sau de divertisment în spații închise sau deschise;

 8.   toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective,   care se desfășoară în spații închise sau deschise, inclusiv săli de  fitness, cu excepția evenimentelor profesioniste organizate de  federațiile de profil;

 9. organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor și piețelor de vechituri.

  

 Prin   excepție de la prevederile menționate anterior, este permisă  activitatea de comercializare a florilor/aranjamentelor florale în data  de 08 martie 2021.

  

 Începând   cu data de 13.03.2021, ora 05:00, în zilele de sâmbătă și duminică,  centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pe perioada  aplicării măsurii carantinei zonale, cu excepția operatorilor economici  care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor,  magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor   putea comercializa, în zilele de sâmbătă și duminică, produse  alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem de livrare la  domiciliu, operatorii economici din centrele comerciale (zona de fast  food). Își suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă și  duminică pe perioada aplicării măsurii carantinei, inclusiv operatorii  economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare)  în magazinele comerciale.

 Începând cu data  instituirii măsurii carantinei zonale, agenții/operatorii economici în  domeniul comercializării produselor nealimentare își vor suspenda  temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii în zilele de sâmbătă  și duminică, cu excepția operatorilor economici care comercializează  produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care  comercializează hrană pentru animalele de companie.

  

 Având   în vedere situația deosebit de gravă prin care trece acum sistemul  local de sănătate, facem apel la populație să respecte cu strictețe  noile măsuri impuse, astfel încât, în cel mai scurt timp, rata  persoanelor infectate să înceapă să scadă.

  

 Hotărârea   privind instituirea măsurii de carantinare zonală în formă completă va  fi publicată pe website-ul instituției în cel mai scurt timp.”

Continue Reading

Organizatorii protestului împotriva vaccinării obligatorii, amendați cu 7.000 de lei  

Published

on

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București anunță că a amendat organizatorul protestului împotriva vaccinării obligatorii de duminică, de la Palatul Parlamentului, cu 7000 lei.

„Până în acest moment, organizatorul activității a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu a asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile H.G. 35 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare”, a anunțat jandarmeria într-un comunicat, citat de Antena 3.

Protestul a fost organizat de Alianţa Părinţilor şi alte patru asociaţii, Pro Consumatori, Medici pentru Consimţământ Informat, Neam Unit şi Pro Decizii Informate. De asemenea, la protest s-au aliat simpatizanți AUR în frunte cu liderii George Simion și Claudiu Târziu.

.fb-background-color {
background: #ffffff !important;
}
.fb_iframe_widget_fluid_desktop iframe {
width: 100% !important;
}

Continue Reading

„JOS ARAFAT!” Transmisie LIVE de la PROTESTUL ANTI-VACCIN. „Libertatea este un dar de la Dumnezeu. Proiectul vaccinării obligatorii este un act de regim totalitar!” – Răzvan Vastea de la Starea de Libertate. VIDEO de la București, Timișoara și Sibiu

Published

on

  Sprijină News ca site-ul să poată continua mai departe lupta pentru ceea ce a avut mai scump poporul nostru peste veacuri: Țara, Credinţa şi Libertatea!

  News și noi, jurnaliștii lui, îl mărturisim pe Dumnezeu, pentru că-L iubim şi ne încredem în El. News crede în România, în ceea ce am fost şi am putea fi ca popor.

  News este un site deținut în totalitate de acționari români. Dar de fapt News este deţinut de fiecare cititor.

  Dacă crezi în ceea ce credem și noi, sprijină News ca acesta să poată lupta in continuare, pentru Adevăr, pentru România!

    Susține News 

 

Continue Reading

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News