facebook
X
Connect with us

Boris Johnson, în 2007: Este timpul să avem discuții de oameni maturi privind numărul optim de ființe omenești de pe această planetă

Published

on

    Într-un prezent în care toată lumea neagă așa-zise teorii ale conspirației, multe dintre ele nefiind teorii, ci direcții de acțiune trasate în planurile și agendele liderilor proeminenți ai lumii, avem „plăcerea” să readucem în memoria publică un articol scris în octombrie 2007 de „cunoscutul istoric și jurnalist” Boris Johnson, nimeni altul decât premierul actual al Marii Britanii. La acea dată, acesta susținea că nu încălzirea globală, reducerea consumului și energia verde sunt provocările omenirii, ci doar consecințe la marea problemă fundamentală: pretinsa suprapopulare a planetei. Identificând „problema”, el propunea „soluțiile”: controlul populației, în special al natalității, prin emanciparea femeilor, contracepție, limitarea reproducerii. Făcând un arc peste timp, acum înțelegem mai bine apetitul lui BoJo pentru lockdown, vaccinare în masă și permise de libertate și pașapoarte COVID în pandemie. Mai ales în problematica vaccinării obligatorii a populației, în privința căreia există temeri că injecțiile cu ARNm anti-Covid ar putea avea ca efect secundar infertilitatea.  Dar, să-i dăm cuvântul gânditorului malthusian Boris Johnson:

  „Este un indicator tragic al gradului în care s-a schimbat lumea – și infinita capacitate a omului modern de a se ofensa – faptul că nu există două subiecte care să-ți producă necazuri politice mai repede decât maternitatea și plăcinta cu mere. 

  Ultima dată când am încercat să sugerez că există ceva de spus în favoarea plăcintei cu mere, am stârnit un val de ură în rândul activiștilor pentru o alimentație sănătoasă. A atins un asemenea nivel încât jurnaliștii chiar aruncau în mine cu plăcinte, cerându-mi retractarea cuvintelor și așteptând ca eu să mă scuz și să denunț formal rolul plăcintei cu mere în cauzarea obezității. 

  Cât despre maternitate – fertilitatea rasei umane – ajungem în punctul în care pur și simplu nu mai putem discuta despre acest subiect, refuzând, astfel, să spunem ceva inteligent despre cea mai mare provocare cu care se confruntă Pământul; și nu, indiferent de cât de convențional este să afirmi acest lucru în prezent (că încălzirea globală e problema nr. 1 a planetei – n.r.), provocarea cea mai mare cu care se confruntă Pământul nu este încălzirea globală. Aceasta este o provocare de ordin secundar. Provocarea de prim ordin cu care se confruntă specia noastră este însăși reproducerea speciei noastre.

  În funcție de cât de repede citiți, populația planetei crește cu fiecare cuvânt ce vă alunecă sub ochi. În fiecare zi se adaugă mai mult de 211.000 de oameni, iar în fiecare an, un număr cât populația Germaniei. Ca unul care călătorește în jurul lumii de decenii, eu observ această schimbare și o simt. O puteți „mirosi” în blocajele de trafic din Orientul Mijlociu. O puteți observa dacă zburați deasupra Africii noaptea și vedeți kilometri întregi de focuri arzând roșiatice în întuneric, din cauză că se incendiază vegetația pentru a face loc oamenilor. 

  O puteți vedea în imaginile surprinse din satelit cu Europa pe timp de noapte, totul fiind luminat ca un iarmaroc. O puteți vedea în linia de orizont uluitor de zimțată a orașului Shanghai, unde se construiesc încontinuu zgârie-nori. 

  O puteți vedea în timp ce zburați deasupra orașului Mexic, o vastă tablă de șah formată din locuințe mici, învăluite în smog, întinzându-se de la vest la est; iar când priviți în jos și vedeți ce îi facem planetei, aveți imaginea îngrozitoare a unor locuințe care se multiplică și se replichează ca bacilii într-un vas Petri. 

  Populația lumii este acum de 6,7 miliarde, aproximativ dublu față de cât era când m-am născut eu. Dacă voi trăi până la 80-90 de ani, se va fi triplat în timpul vieții mele. 

  ONU și-a revizuit în creștere estimările, prezicând că până în 2050 vor fi 9,2 miliarde de oameni, iar eu pur și simplu nu pot să înțeleg de ce nimeni nu vorbește despre această calamitate iminentă și de ce niciun om de stat de talie mondială nu are curajul să trateze problema cu seriozitatea pe care o merită

  Cum de putem să tot pălăvrăgim despre încălzirea globală sau reducerea consumului, când noi continuăm să adăugăm fără oprire la numărul consumatorilor? Răspunsul este politica, sau, mai precis, lașitatea politică.

  A fost o vreme, în anii 1960 și 1970, când oameni precum tatăl meu, Stanley, deveniseră interesați de demografie, iar ONU ținea conferințe de mare anvergură pe această temă și era perfect respectabil să vorbești despre salvarea planetei prin reducerea creșterii numărului oamenilor.  

  Dar, de-a lungul anilor, argumentul s-a schimbat, iar anumite cuvinte au devenit tabu și anumite concepute au devenit interzise. Și am ajuns în punctul în care însăși discuția despre fertilitatea umană, în general, – maternitatea la nivel global a devenit mai mult sau mai puțin interzisă. 

  Se pare că am renunțat la controlul populației, și toate tipurile de explicații se oferă în direcția cedării. Unii spun că Indira Gandhi a făcut un deserviciu întregului concept, prin planul ei dement de a-i steriliza pe bărbații indieni momindu-i cu câte un radio cu tranzistori. 

  Alții pun complezența noastră pe seama Revoluției Verzi, care părea să arate că Malthus s-a înșelat. A devenit o lecție învățată faptul că populația lumii poate crește până la o mulțime de miliarde, deoarece omenirea a învățat să facă mai multe spice de porumb să crească în locuri unde înainte crescuse doar unul.

  Iar apoi, în ultimii ani, ideea controlului populației planetei a fost mai mult sau mai puțin înăbușită printr-o mișcare de dublă învăluire, de la Dreapta la Stânga. Americanii de dreapta dezaprobă orice sună a control al natalității, iar George W. Bush retrage contribuția mică pe care America o face către Fondul ONU pentru Activitățile legate de Populație, în ciuda impactului asupra sănătății femeilor din țările în curs de dezvoltare. 

  Cât despre stângiști, ei nu agreează sugestiile legate de controlul populației pentru că par să presupună ideea de colonialism și imperialism și faptul de a-i spune Lumii a Treia ce să facă; și, astfel, am ajuns în poziția absurdă în care omenirea se plânge de distrugerea mediului, dar, cu toate acestea, niciun comunicat de la niciun summit UE, G8 sau ONU nu pomenește de creșterea populației, care provoacă acea distrugere. 

  Sigur, dezbaterea este acum inevitabilă. Uitați-vă la prețul alimentelor, care devin tot mai scumpe din cauza creșterii populației din India și China. Uitați-vă la pofta insațiabilă a chinezilor de carne, care a dus la o creștere atât de mare a costului hranei, încât Vladimir Putin a fost obligat să instituie un control al prețurilor în maniera nefericită a lui Dioclețian sau a lui Edward Heath.

  Chiar și în Marea Britanie, crescătorii de pui consideră că prețul grăunțelor nu înseamnă doar costul grăunțelor și, deși criza alimentelor poate fi încă o dată soluționată cu ajutorul inteligenței omului, răul produs asupra mediului poate fi ireversibil. 

  Este timpul să avem discuții de oameni maturi privind numărul optim de ființe omenești din această țară și de pe această planetă. Vrem, oare, ca sud-estul Marii Britanii, care este deja cea mai dens populată dintre țările importante ale Europei, să semene cu o suburbie uriașă?

  Acesta nu este – și insist asupra cuvântului „nu” – un argument împotriva imigrației în sine, deoarece, într-un fel, nu contează de unde vin oamenii, iar imigranții au contribuit enorm la economia țării, prin aptitudinile și hărnicia lor. 

  Aceasta este o întrebare directă despre populație și posibila mărime a rasei umane. 

  Toate datele arată că putem reduce creșterea populației și sărăcia de pe glob promovând alfabetizarea și emanciparea femeilor și accesul la metode contraceptive. Nu este, oare, timpul, ca politicienii să înceteze să mai fie atât de timizi și să înceapă să vorbească despre adevărata problemă nr. 1?”, se întreba politicianul Boris Johnson într-un articol publicat pe 25 octombrie 2007 în The Telegraph.

Avocatul Poporului ar putea deveni Avocatul Popoului prin numirea lui Peter Eckstein Kovacs

Published

on

    Funcția de Avocat al Poporului, după revocarea actualei titulare,  Renate Weber, ar urma să revină unui reprezentant propus de UDMR, spun  surse din coaliție, citate de SPS. Șefia TVR va merge la PNL, iar șefia Radioului  Public ar urma să meargă la USR-PLUS potrivit negocierilor din coaliție. De-acum să vedeți demență anticreștină în programele Radio România și TVR.

 Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogan a declarat marți, la Antena 3, pe această temă:

  „Am un nume pentru Avocatul Poporului, nu stiu daca   e el, dar pot sa va spun ca un om pe care il cunosc foarte bine si cu  care am colaborat chiar daca uneori ne-am contrat violent, este Eckstein  Kovacs Peter. Chiar nu stiu pe cine pregateste UDMR, am dat exemplul  unui om care stiu ca este profesionist in domeniu”.

 Rareș Bogdan nu știe mai nimic dar, cum știm, cei care îi spun ce să zică știu ei mai bine.

 Fostul senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter este unul dintre primii politicieni care au militat pentru „căsătoriile” homosexualilor participând adeseori și la marșurile mândriei homosexuale (foto sus). Într-o  conferinta de presa din 23 februarie 2008, el afirma ca statul roman ar trebui sa adopte legi prin care  homosexualii, dar si cuplurile de heterosexuali necasatoriti sa aiba  anumite drepturi civile, după cum transmitea Mediafax citat de Cotidianul.

 El a depus și un proiect de lege în acest sens. Ulterior, prin 2010, a fost declarat Omul Anului la Gala Premiilor Gay”. La Concurs serviciile sexuale au fost, totuși, interzise, după cum a declarat organizatorul citat de Ziua de Cluj.

 Ca atare, cu saltul din lac în puț, Avocatul Poporului ar putea să-și schimbe denumirea în Avocatul Popoului.

(Slogan valabil și pentru vaccin?)

Continue Reading

Calendarul zilei 3 martie: Nașterea lui Mircea Vulcănescu, filozoful cu „chip de mărturisitor creștin”

Published

on

Mircea Vulcănescu s-a născut pe 3 martie 1904, în Capitala României, acolo unde a absolvit și clasele primare. Gimnaziul l-a urmat la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București.

În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București. A fost un membru remarcabil al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În urma satisfacerii stagiului militar a obținut gradul de sublocotenent.

În 1925 s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, de care se va despărți mai târziu. În cadrul anului universitar 1929 – 1930 a fost asistent onorific la catedra profesorului Dimitrie Gusti.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Din 1931 a susținut comunicări în cadrul asociației culturale „Criterion” și a contribuit la „Cuvântul”, al lui Nae Ionescu, până la suspendarea publicației, în 1933.

A mai colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc,Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior.

În iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor până în septembrie ’37, când a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost Ministru al Comunicațiilor.

Între 1940 și 1941 a fost director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie numit Subsecretar de Stat la Ministerul Finanțelor.

După 23 august 1944 revine în funcția de șef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe 30 august 1948, când a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, calificați drept ”criminali de război”.

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit până în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46.

Moartea și mesajul testamentar

„A făcut parte din elita culturală a României, a ocupat mai multe funcții de stat în timpul guvernării Antonescu, s-a remarcat ca un bun vorbitor și propovăduitor al valorilor tradiționale românești creștine și al spiritualității ortodoxe. A fost închis după venirea comuniștilor la putere, catalogat ca dușman al poporului și condamnat la 8 ani de temniță grea. A murit în temuta temniță a Aiudului, fiind supus la un regim de exterminare fizică și psihică. Ultimele sale cuvinte au fost ‘Să nu ne răzbunați!’”, scrie agenția Basilica a Patriarhiei Române.

„Mircea Vulcănescu întrupează chipul de mărturisitor creștin, nu doar în sensul de martir care își dă viața, ci un om care mărturisește prin toată viața lui vocația de creștin. Pe Mircea Vulcănescu îl interesa tot. Era bun oriunde l-ai fi pus. Însă toate cele din viața lui se integrau vieții spirituale, nimic nu era haotic sau întâmplător, ci toate erau integrate vieții lui de creștin”, a spus despre el, părintele Gheorghe Holbea.

În urmă cu câțiva ani, familia lui Mircea Vulcănescu a cerut instanței să constate faptul că filozoful a suferit o condamnare politică, dar în cele din urmă, după câștigase în prima instanță, Tribunalul a refuzat cererea pe motiv de procedură. De altfel, șeful său direct, Neta Gheron, a fost absolvit de vină, Netta Gheron, în urma unui recurs în anulare a sentinței bolșevic.

„Și aș vrea să întreb: nu s-a găsit niciuna dintre aceste conștiințe, care să-și asume, fără gândul niciunui profit personal, sarcina, înalta și dureroasă, în același timp, de a înlătura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualității românești formula: „Deținutul criminal de război Vulcănescu Mircea?” Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alăturare de cuvinte? Nu se va găsi nici de aici înainte?

Eu tot aștept un om al legii care să-și asume demersul unui recurs în anulare a sentinței de condamnare a lui Mircea Vulcănescu.

Altminteri, dacă vom continua să ne exterminăm elitele, vom renunța nu numai la istorie, vom renunța nu numai la ființa noastră, ci vom renunța pur și simplu să fim” – Dora Mezdrea Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității (vol. 5). Mircea Vulcănescu, Ed. Eikon, 2013

„Aceasta este „militarea mea”. Pentru țară, totdeauna și oricând, si numai pentru ea, spre a se salva ce se mai putea salva din situațiile grele pe care nu eu le-am creat” – Mircea Vulcănescu, fața Curții de Apel București la procesul din decembrie 1946 – ianuarie 1947

.fb-background-color {
background: #ffffff !important;
}
.fb_iframe_widget_fluid_desktop iframe {
width: 100% !important;
}

Continue Reading

Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! La 116 ani de la nașterea sa (2 martie 1905), duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!

Published

on

    Poetul Radu  Gyr (n. 2 martie 1905, Câmpulung Muscel – d. 29 aprilie 1975,  București) a fost condamnat la moarte pentru poemul Ridică-te,  Gheorghe, Ridică-te, Ioane!,  numit inițial Manifest. A fost ținut în „CELULA MORȚII”,  izolat timp de nouă luni,  fără a fi anunțat  că pedeapsa i-a fost comutată  la 25 de ani de temniță grea.

  Ura Haitei  kominterniste împotriva poetului a fost și este una totală. După  23 august 1944, ziarul Scânteia, aflat sub direcția agentului KGB  Silviu Brucan, cerea condamnarea la moarte a poetului. În procesul  intentat de Tribunalului Poporului (organ de executare al Partidului  Comunist din România), acuzatorul public Alexandrina Sidorovici,  soția lui Brucan, încearcă să-l umilească  pe marele melod al românilor, devenit pentru ocupant „criminal  de război”,  deoarece susținuse și luptase în războiul pentru reîntregirea  României, ciuntite în urma Pactului Ribbentrop-Molotov. Ziarele  bolșevice îi declarau„moartea civilă”,  autorul a fost intezis în „principiu”, întreaga  sa operă a intrat sub interdicție, așa cum s-aîntâmplat și cu opera altor  mari creatori români: Octavian Goga, Mihail Manoilescu, Mircea  Vulcănescu, Nichifor Crainic și alții. În timpul detenției  politice, unde a fost supus unui regim de exterminare fizică și  psihică, a fost declarat mort, fiind dus pe targă la morgă.  Dumnezeu a vrut ca un doctor, și el fost deținut politic, săși  dea seama că nu este mort și să-l  salveze de la aruncarea în groapa comună de la închisoarea Aiud.

 Moartea”  lui Radu Gyr a fost deviza kominternistă. Dar planul divin a fost  altul în ce-l privește  pe Poetul suferinței românești. A supraviețuit regimului de  detenție și a mai trăit 12 ani, punând pe hârtie poeziile  compuse în închisorile comuniste. Fiica sa, Simona, eliminată din  facultate de Alexandrina Sidorovici (din poziția de decan!), a  reușit să publice integralpoeziile care au adus lumină și mângâiere în catacombele  comuniste. Foștii deținuți politic au răspândit mai departe  aceste comori de gând și suflet creștin și românesc, pătrunse  în sufletele românilor, care îl cântă și îi recită versurile.  Împotriva morții programate de Haită, Duhul lui Radu Gyr este viu!  

 Citiți versurile și ascultați cântarea, urmate de mărturiile mărturisitorilor din temnițele bolșevice despre Apostolul Închisorilor, Radu Gyr:

  

 RIDICĂ-TE,  GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!      

 Nu  pentru-o lopată de rumenă pâine,   Nu pentru pătule, nu pentru  pogoane,   Ci pentru văzduhul tău liber de mâine   Ridică-te,  Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău  curs prin șanțuri,   Pentru cântecul tău, țintuit în  piroane,   Pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,   Ridică-te,  Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâșnită-n  măsele,   Ci ca să aduni chiuind pe tăpșane   O claie de zări  și-o căciulă de stele,   Ridică-te, Gheorghe, ridică-te,  Ioane!

Așa ca să bei libertatea din ciuturi   Și-n ea să  te-afunzi ca un cer în bulboane   Și zarzării ei peste tine să-i  scuturi,   Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 Și  ca să-ți pui tot sărutul fierbinte   Pe praguri, pe prispe, pe  uși, pe icoane,   Peste toate ce slobode-ți ies  înainte,   Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te,  Gheorghe, pe lanțuri, pe funii,   Ridică-te, Ioane, pe sfinte  ciolane,   Sus pe lumina din urmă-a furtunii,   Ridică-te,  Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 În biografia lui Radu Gyr, întocmită de  un grup de foști deținuți politic, coordonați de poetul Aurel  Constantin Dragodan, stă scris: „S-a spus că poezia lui Radu Gyr  a alinat, în cel mai înalt grad, suferințele deținuților  politici, constituindu-se într-o hrană spirituală de neînlocuit  pentru aceștia. Opera poetului – scrisă mental în închisori și  transmisă prin alfabetul Morse – face astăzi parte din tezaurul  cultural al țării, însă-i prea puțin cunoscută. Ne facem o  datorie de onoare în a contribui la acțiunea de restituire a  acestui martir al spiritualității românești, care și-a petrecut  aproape o treime din viață în lagăre și pușcării. Începem  prin a-i prezenta câteva date biografice, comunicate de fiica sa,  doamna Monica Popa. Radu Demetrescu s-a născut la 2 martie 1905, la  Câmpulung Muscel. La vârsta de 3 ani, se mută cu familia la  Craiova, unde tatăl său, actorul Coco Demetrescu, fusese angajat la  Teatrul Național. Elevul urmează cursul primar și pe cel secundar  la Liceul „Carol I”, terminând strălucit, în anul 1923. Scrie  versuri de la vârsta de 10 ani, pentru ca la 14 ani să dea la  iveală poemul dramatic „În munți”. Datorită faptului că  începuse să publice epigrame, care nu prea conveneau directorului  liceului, a folosit pseudonimele Radu Gruiu (de la dealul din  împrejurimile Câmpulungului) și apoi R. Gyr. În perioada  1923-1927 urmează cursurile Facultății de Filosofie și Litere din  București, devenind întâi asistent, apoi conferențiar universitar  la catedra de Estetică Literară și Literatură Universală,  stabilindu-se definitiv în Capitală. Din 1937 începe suferința  detențiilor: sub Carol al II-lea este internat în lagăr, pentru ca  regimul antonescian să-l condamne, să-l amnistieze și apoi să-l  trimită forțat pe front, cu toate că era reformat medical. În  1945 este încadrat în „lotul ziariștilor” și condamnat la 12  ani, revenind acasă la începutul verii lui 1956, pentru ca după 2  ani să fie iar considerat „dușman al poporului” și condamnat  la moarte, pedeapsă comutată la muncă silnică pe viață; la 20  mai 1963 a fost grațiat. S-a stins din viață la 29 aprilie 1975,  ca urmare a unei congestii cerebrale, după ce trupul îi fusese  măcinat de boli: hemofilie, ulcer duodenal, leziuni pulmonare ș.a.,  ca urmare  a condițiilor inumane în care a fost nevoit să  trăiască. Radu Gyr a publicat următoarele volume de poeme:  „Liniști de schituri” (1924), „Plânge Strâmbă-Lemne”  (1927), „Cerbul de lumină” (1928), „Stele fără leagăn”  (1936), „Cununi uscate” (1938), „Corabia cu tufănici”  (1939), „Poeme de război” (1942), „Balade” (1943); din  creația lui mai fac parte piese de teatru în versuri, studii și  eseuri literare, poezii și povești în versuri pentru copii,  traduceri din Verlaine, Baudelaire, Goethe, Jammes, balade populare  iugoslave etc”. (Sursa biografiei: lucrarea Poeți  după gratii, editată de Mănăstirea Petru  Vodă)

  Mărturisitorii  închisorilor comuniste despre Poetul închisorilor, Radu Gyr

  

 Părintele  Justin Pârvu: „Dacă nu erau poeziile lui Radu Gyr și ale lui  Nichifor Crainic, se pierdea foarte mult din esența martirilor și a  celor care au trecut prin închisorile comuniste din România. Toate  astea au menținut duhul puternic al tineretului, al unui neam  întreg! Duhul lor era atât de puternic în esența țăranului  nostru, a omului nostru legat de viața frumoasă, de codru și de  morții noștri. Numai așa s-a format rezistența la comunism în  anii 1947-1950. În închisoare, pe lângă rugăciunile puternice,  au fost poeziile frumoase ale lui Radu Gyr și ale altora care au  scris ca și cum ar fi scris o rugăciune. Dacă s-a menținut viața  spirituală acolo, în închisoare, a fost datorită poeziilor lui  Radu Gyr”.

  Mărturisitorul Nicolae  Purcărea: „Unul  din stâlpii de lumină care ne-a călăuzit în închisoare a  fost Radu  Gyr.  Lui ar trebui să-i ridicăm un monument până la cer, pentru că el  a fost acela care ne-a întreținut spiritual și ne-a insuflat în  permanență nădejdea, dar nu numai atât. El era acela care ne-a  ținut cât mai aproape de Dumnezeu, ne-a ținut cât mai aproape de  spiritualitatea românească. Poeziile lui au fost medicamentul cel  mai important care ne-a ținut în închisoare. Radu  Gyr a  fost pentru noi un monument care ne-a adus și bucurie, și nădejde,  și care ne-a îmbărbătat în permanență”.

  Mărturisitoarea  Aspazia Oțel Petrescu: „Radu Gyr a fost creștin și toată poezia  lui este de o trăire creștină profundă. Și este o trăire  afectivă. Vedeți, Mântuitorul cere o credință caldă, o credință  care trece prin inimă. Iisus bate la ușa inimii noastre.  Creștinismul lui Radu Gyr nu este cerebral, este afectiv. Este  profund, este trăit, este simțit. Noi, cei din închisoare, ne  aducem aminte de clipele când i-am învățat poeziile plângând.

 Dacă  Iisus a spus că oricine întoarce pe cineva în numele Lui de pe o  cale greșită, Apostol se va numi, oare cum se va numi Radu Gyr care  a scos atâtea suflete din disperare? De câte ori trebuie să se  numească Apostol numai pentru acest fapt? Pentru că el a ajutat „n”  număr („n” înseamnă infinitul în fond, un număr de necuprins  cu imaginația). Un număr de necuprins de deținuți au aflat în  poezia „Iisus în celulă” posibilitatea de a-și găsi în palme  urmele cuielor Lui. Oare puțin lucru este acesta?”

  Mărturisitorul  Ilie Tudor: „Pe lângă rugăciune, lumina poeziei lui Radu Gyr a  fost liantul care a legat inimă de inimă, suflet de suflet, ca  zalele lanțurilor care ne rodeau gleznele. Versul lui se trăia. Era  pentru noi haină și hrană, apă și căldură. O strofă – două  ne luminau ziua, ne încălzeau noaptea, ne umpleau gamela. Eram  bogați. În vremea aceasta el, topit de foame, ros de boală,  înconjurat de ură, scria. Scria în cap, în capul pleșuv înainte  de vreme, izbit de pereți, de frig, de mizerie. Memoria lui Radu  Gyr? N-am termen de comparație. Fremăta celularul și Zarca de la  Aiud de ceea ce Dumnezeu îi dăruise din belșug: hrană pentru  suflete strivite, hrană pentru minți secatuite de lipsa de  informație, de posibilitatea de a fi de folos”.

  

Continue Reading

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News