Funcția de Avocat al Poporului, după revocarea actualei titulare,  Renate Weber, ar urma să revină unui reprezentant propus de UDMR, spun  surse din coaliție, citate de SPS. Șefia TVR va merge la PNL, iar șefia Radioului  Public ar urma să meargă la USR-PLUS potrivit negocierilor din coaliție. De-acum să vedeți demență anticreștină în programele Radio România și TVR.

 Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogan a declarat marți, la Antena 3, pe această temă:

  „Am un nume pentru Avocatul Poporului, nu stiu daca   e el, dar pot sa va spun ca un om pe care il cunosc foarte bine si cu  care am colaborat chiar daca uneori ne-am contrat violent, este Eckstein  Kovacs Peter. Chiar nu stiu pe cine pregateste UDMR, am dat exemplul  unui om care stiu ca este profesionist in domeniu”.

 Rareș Bogdan nu știe mai nimic dar, cum știm, cei care îi spun ce să zică știu ei mai bine.

 Fostul senatorul UDMR Eckstein Kovacs Peter este unul dintre primii politicieni care au militat pentru „căsătoriile” homosexualilor participând adeseori și la marșurile mândriei homosexuale (foto sus). Într-o  conferinta de presa din 23 februarie 2008, el afirma ca statul roman ar trebui sa adopte legi prin care  homosexualii, dar si cuplurile de heterosexuali necasatoriti sa aiba  anumite drepturi civile, după cum transmitea Mediafax citat de Cotidianul.

 El a depus și un proiect de lege în acest sens. Ulterior, prin 2010, a fost declarat Omul Anului la „Gala Premiilor Gay”. La Concurs serviciile sexuale au fost, totuși, interzise, după cum a declarat organizatorul citat de Ziua de Cluj.

 Ca atare, cu saltul din lac în puț, Avocatul Poporului ar putea să-și schimbe denumirea în Avocatul Popoului.

(Slogan valabil și pentru vaccin?)

Mircea Vulcănescu s-a născut pe 3 martie 1904, în Capitala României, acolo unde a absolvit și clasele primare. Gimnaziul l-a urmat la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București.

În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București. A fost un membru remarcabil al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În urma satisfacerii stagiului militar a obținut gradul de sublocotenent.

În 1925 s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, de care se va despărți mai târziu. În cadrul anului universitar 1929 – 1930 a fost asistent onorific la catedra profesorului Dimitrie Gusti.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Din 1931 a susținut comunicări în cadrul asociației culturale „Criterion” și a contribuit la „Cuvântul”, al lui Nae Ionescu, până la suspendarea publicației, în 1933.

A mai colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc,Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior.

În iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor până în septembrie ’37, când a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost Ministru al Comunicațiilor.

Între 1940 și 1941 a fost director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie numit Subsecretar de Stat la Ministerul Finanțelor.

După 23 august 1944 revine în funcția de șef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe 30 august 1948, când a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, calificați drept ”criminali de război”.

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit până în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46.

Moartea și mesajul testamentar

„A făcut parte din elita culturală a României, a ocupat mai multe funcții de stat în timpul guvernării Antonescu, s-a remarcat ca un bun vorbitor și propovăduitor al valorilor tradiționale românești creștine și al spiritualității ortodoxe. A fost închis după venirea comuniștilor la putere, catalogat ca dușman al poporului și condamnat la 8 ani de temniță grea. A murit în temuta temniță a Aiudului, fiind supus la un regim de exterminare fizică și psihică. Ultimele sale cuvinte au fost ‘Să nu ne răzbunați!’”, scrie agenția Basilica a Patriarhiei Române.

„Mircea Vulcănescu întrupează chipul de mărturisitor creștin, nu doar în sensul de martir care își dă viața, ci un om care mărturisește prin toată viața lui vocația de creștin. Pe Mircea Vulcănescu îl interesa tot. Era bun oriunde l-ai fi pus. Însă toate cele din viața lui se integrau vieții spirituale, nimic nu era haotic sau întâmplător, ci toate erau integrate vieții lui de creștin”, a spus despre el, părintele Gheorghe Holbea.

În urmă cu câțiva ani, familia lui Mircea Vulcănescu a cerut instanței să constate faptul că filozoful a suferit o condamnare politică, dar în cele din urmă, după câștigase în prima instanță, Tribunalul a refuzat cererea pe motiv de procedură. De altfel, șeful său direct, Neta Gheron, a fost absolvit de vină, Netta Gheron, în urma unui recurs în anulare a sentinței bolșevic.

„Și aș vrea să întreb: nu s-a găsit niciuna dintre aceste conștiințe, care să-și asume, fără gândul niciunui profit personal, sarcina, înalta și dureroasă, în același timp, de a înlătura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualității românești formula: „Deținutul criminal de război Vulcănescu Mircea?” Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alăturare de cuvinte? Nu se va găsi nici de aici înainte?

Eu tot aștept un om al legii care să-și asume demersul unui recurs în anulare a sentinței de condamnare a lui Mircea Vulcănescu.

Altminteri, dacă vom continua să ne exterminăm elitele, vom renunța nu numai la istorie, vom renunța nu numai la ființa noastră, ci vom renunța pur și simplu să fim” – Dora Mezdrea Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității (vol. 5). Mircea Vulcănescu, Ed. Eikon, 2013

„Aceasta este „militarea mea”. Pentru țară, totdeauna și oricând, si numai pentru ea, spre a se salva ce se mai putea salva din situațiile grele pe care nu eu le-am creat” – Mircea Vulcănescu, fața Curții de Apel București la procesul din decembrie 1946 – ianuarie 1947

.fb-background-color {
background: #ffffff !important;
}
.fb_iframe_widget_fluid_desktop iframe {
width: 100% !important;
}

    Poetul Radu  Gyr (n. 2 martie 1905, Câmpulung Muscel – d. 29 aprilie 1975,  București) a fost condamnat la moarte pentru poemul Ridică-te,  Gheorghe, Ridică-te, Ioane!,  numit inițial Manifest. A fost ținut în „CELULA MORȚII”,  izolat timp de nouă luni,  fără a fi anunțat  că pedeapsa i-a fost comutată  la 25 de ani de temniță grea.

  Ura Haitei  kominterniste împotriva poetului a fost și este una totală. După  23 august 1944, ziarul Scânteia, aflat sub direcția agentului KGB  Silviu Brucan, cerea condamnarea la moarte a poetului. În procesul  intentat de Tribunalului Poporului (organ de executare al Partidului  Comunist din România), acuzatorul public Alexandrina Sidorovici,  soția lui Brucan, încearcă să-l umilească  pe marele melod al românilor, devenit pentru ocupant „criminal  de război”,  deoarece susținuse și luptase în războiul pentru reîntregirea  României, ciuntite în urma Pactului Ribbentrop-Molotov. Ziarele  bolșevice îi declarau„moartea civilă”,  autorul a fost intezis în „principiu”, întreaga  sa operă a intrat sub interdicție, așa cum s-aîntâmplat și cu opera altor  mari creatori români: Octavian Goga, Mihail Manoilescu, Mircea  Vulcănescu, Nichifor Crainic și alții. În timpul detenției  politice, unde a fost supus unui regim de exterminare fizică și  psihică, a fost declarat mort, fiind dus pe targă la morgă.  Dumnezeu a vrut ca un doctor, și el fost deținut politic, să–și  dea seama că nu este mort și să-l  salveze de la aruncarea în groapa comună de la închisoarea Aiud.

 „Moartea”  lui Radu Gyr a fost deviza kominternistă. Dar planul divin a fost  altul în ce-l privește  pe Poetul suferinței românești. A supraviețuit regimului de  detenție și a mai trăit 12 ani, punând pe hârtie poeziile  compuse în închisorile comuniste. Fiica sa, Simona, eliminată din  facultate de Alexandrina Sidorovici (din poziția de decan!), a  reușit să publice integralpoeziile care au adus lumină și mângâiere în catacombele  comuniste. Foștii deținuți politic au răspândit mai departe  aceste comori de gând și suflet creștin și românesc, pătrunse  în sufletele românilor, care îl cântă și îi recită versurile.  Împotriva morții programate de Haită, Duhul lui Radu Gyr este viu!  

 Citiți versurile și ascultați cântarea, urmate de mărturiile mărturisitorilor din temnițele bolșevice despre Apostolul Închisorilor, Radu Gyr:

 RIDICĂ-TE,  GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!      

 Nu  pentru-o lopată de rumenă pâine,   Nu pentru pătule, nu pentru  pogoane,   Ci pentru văzduhul tău liber de mâine   Ridică-te,  Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău  curs prin șanțuri,   Pentru cântecul tău, țintuit în  piroane,   Pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,   Ridică-te,  Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâșnită-n  măsele,   Ci ca să aduni chiuind pe tăpșane   O claie de zări  și-o căciulă de stele,   Ridică-te, Gheorghe, ridică-te,  Ioane!

Așa ca să bei libertatea din ciuturi   Și-n ea să  te-afunzi ca un cer în bulboane   Și zarzării ei peste tine să-i  scuturi,   Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 Și  ca să-ți pui tot sărutul fierbinte   Pe praguri, pe prispe, pe  uși, pe icoane,   Peste toate ce slobode-ți ies  înainte,   Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te,  Gheorghe, pe lanțuri, pe funii,   Ridică-te, Ioane, pe sfinte  ciolane,   Sus pe lumina din urmă-a furtunii,   Ridică-te,  Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 În biografia lui Radu Gyr, întocmită de  un grup de foști deținuți politic, coordonați de poetul Aurel  Constantin Dragodan, stă scris: „S-a spus că poezia lui Radu Gyr  a alinat, în cel mai înalt grad, suferințele deținuților  politici, constituindu-se într-o hrană spirituală de neînlocuit  pentru aceștia. Opera poetului – scrisă mental în închisori și  transmisă prin alfabetul Morse – face astăzi parte din tezaurul  cultural al țării, însă-i prea puțin cunoscută. Ne facem o  datorie de onoare în a contribui la acțiunea de restituire a  acestui martir al spiritualității românești, care și-a petrecut  aproape o treime din viață în lagăre și pușcării. Începem  prin a-i prezenta câteva date biografice, comunicate de fiica sa,  doamna Monica Popa. Radu Demetrescu s-a născut la 2 martie 1905, la  Câmpulung Muscel. La vârsta de 3 ani, se mută cu familia la  Craiova, unde tatăl său, actorul Coco Demetrescu, fusese angajat la  Teatrul Național. Elevul urmează cursul primar și pe cel secundar  la Liceul „Carol I”, terminând strălucit, în anul 1923. Scrie  versuri de la vârsta de 10 ani, pentru ca la 14 ani să dea la  iveală poemul dramatic „În munți”. Datorită faptului că  începuse să publice epigrame, care nu prea conveneau directorului  liceului, a folosit pseudonimele Radu Gruiu (de la dealul din  împrejurimile Câmpulungului) și apoi R. Gyr. În perioada  1923-1927 urmează cursurile Facultății de Filosofie și Litere din  București, devenind întâi asistent, apoi conferențiar universitar  la catedra de Estetică Literară și Literatură Universală,  stabilindu-se definitiv în Capitală. Din 1937 începe suferința  detențiilor: sub Carol al II-lea este internat în lagăr, pentru ca  regimul antonescian să-l condamne, să-l amnistieze și apoi să-l  trimită forțat pe front, cu toate că era reformat medical. În  1945 este încadrat în „lotul ziariștilor” și condamnat la 12  ani, revenind acasă la începutul verii lui 1956, pentru ca după 2  ani să fie iar considerat „dușman al poporului” și condamnat  la moarte, pedeapsă comutată la muncă silnică pe viață; la 20  mai 1963 a fost grațiat. S-a stins din viață la 29 aprilie 1975,  ca urmare a unei congestii cerebrale, după ce trupul îi fusese  măcinat de boli: hemofilie, ulcer duodenal, leziuni pulmonare ș.a.,  ca urmare  a condițiilor inumane în care a fost nevoit să  trăiască. Radu Gyr a publicat următoarele volume de poeme:  „Liniști de schituri” (1924), „Plânge Strâmbă-Lemne”  (1927), „Cerbul de lumină” (1928), „Stele fără leagăn”  (1936), „Cununi uscate” (1938), „Corabia cu tufănici”  (1939), „Poeme de război” (1942), „Balade” (1943); din  creația lui mai fac parte piese de teatru în versuri, studii și  eseuri literare, poezii și povești în versuri pentru copii,  traduceri din Verlaine, Baudelaire, Goethe, Jammes, balade populare  iugoslave etc”. (Sursa biografiei: lucrarea Poeți  după gratii, editată de Mănăstirea Petru  Vodă)