facebook
X
Connect with us

Mihai Eminescu – Promotor al Unirii. La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Eminescu fonda societatea naționalistă „CARPAȚII”. ActiveArt 10

Published

on

    La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alți militanți pentru „Dacia Mare”, Societatea „CARPAȚII”, o organizație naționalistă cu caracter semi-secret, ce-și propunea – conform Statutului scos la lumină de Augustin Z. N. Pop – „sprijinirea după puteri a oricărui scop și a oricărei întreprinderi românesci” (Augustin Z. N. Pop, Noi contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1969, P. 301 – 305 – După broșura rară, cu acest titlu – Statutele Societății „Carpații” – apărută la București în 1883, în tipografia Ștefan Mihăilescu din  București, str. Covaci 14, imprimerie în care se culegea din 1881 ziarul   Timpul  [unde era prim-redactor Eminescu] – n.a.).  Integral la Mihai-Eminescu.RoEminescu urmărit de agenții austro-ungari pentru „Dacia Mare” și Societatea „Carpații”. DOCUMENTE de la Cernăuți și Viena

 Maria Filipoiu: Mihai Eminescu – Promotor al Unirii

 „În Unire e tăria” – Mihai Eminescu

 Simbolul culturii naționale – Mihai Eminescu –  rămâne un reper fundamental în istorie, unire, tradiție, limbă și neam,  cultura națională și universală, valori ce reprezintă poporul roman ca  fiind creator de valori spirituale, prin opere de dimensiune cosmică, ce   străbat veșnicia.

 Ca poet național și mare jurnalist din istoria neamului, remarcabil prin   profunzimea gândirii, Eminescu a depășit granițele patriei în care s-a  născut, încă din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, fiind în același   timp imaginea-simbol a zbuciumului pentru idealul unirii provinciilor  istorice românești, care se aflau sub stăpânire străină. Identificat cu  însuși sufletul poporului roman, din sânul căruia a ieșit ca un miracol  spre a se înălța în cultura universală, poetul de geniu a cuprins în  potențialul său creativ, spiritul critic și patriotic la toate  problemele majore ale epocii în care a trăit – o perioadă istorică de  mari frământări – când națiunile europene își conturau statalitatea.

 „Eminescu este o conștiință de cultură completă.” – Constantin Noica

 Ca spirit entuziast al veacului emancipărilor naționale, informat și cu o   viziune largă asupra atmosferei generale europene, cu o luciditate  fantastică și cunoscător foarte bun al situației dureroase a românilor  din teritoriile românești ocupate, Eminescu nu putea să nu se angajeze  în lupta pentru o națiune românească modernă, cum s-au implicat alți  mari creatori contemporani progresiști din centrul și sud-estul  european, pentru propășirea idealurilor naționale și eliberarea statelor   de sub dominația imperiilor expansioniste.

 În viziunea tânărului Eminescu – ca și în cea a ctitorului României  moderne – Țara Românească nu era numai Regatul propriu-zis, ci cuprindea   provinciile istorice locuite de români aflate sub ocupație străină, pe  care le dorea unite politic și administrativ, având în vedere legătura  indestructibilă de limbă, istorie, tradiție, cultură, remarcate în  jurnalele peregrinărilor ca adolescent din „Ducatul Bucovinei” (Moldova), din Ardeal, Banat, Muntenia, folosind termenul de România în scrisoarea trimisă lui Iosif Vulcan, care îl publicase ca debutant  în „Familia”numărul din 25 febr./ 9 martie 1866) cu poezia – „De-aș avea” .

 „Mult stimate domnule și amice, mulțumesc pentru onorariul  trimis – cel dintâi pentru lucrări literare pe care l-am primit  vrodată-n viață. În România domnește demagogia: și în politică, și în  literatură; precum omul onest rămâne aici necunoscut în viața publică,  astfel talentul adevărat e înecat de buruiana rea a mediocrităților, a  acelei școale care crede a putea înlocui talentul prin impertinență și  prin admirație reciprocă. Iartă-mi, stimate amice, acest ton polemic,  dar te asigur că a fost pentru mine o rară mângâiere de-a mă vedea  remunerat dintr-un colț atât de depărtat al României, din Oradea-Mare”. – Mihai Eminescu – Scrisoare către Iosif Vulcan

 Același termen este folosit în sintagma „poporul mare, românesc”, apoi  în poemul ce a înflăcărat inimile a zeci de generații de români „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”   (textul original : „Ce-ți doresc eu ție, dulce România”) publicat la  vârsta de doar 17 ani, dar care denotă maturitate și profunzime a  gândirii și trăirii pentru un ideal național. Astfel, Eminescu vede  România rotundă, la fel cum o văzuseră Kogălniceanu (la 1843), Dimitrie  Cantemir și alți cărturari patrioți, ca întregul teritoriu în care se  vorbește românește, „de la Nistru pân-la Tisa” – nemuritoarea Doină.

 El și-a asumat misiunea de scriitor patriotic, așa cum au făcut marile  personalități europene ale vremii, dedicate națiunilor pe care le  reprezentau: „…nu ezita nicio clipă să vorbească despre visele sale mărețe privind soarta la aceea dată a Principatelor Române”. – Theodor Ștefanelli (coleg la Cernăuți)

 Concludentă este și afirmația lui Ioan Slavici în „Eminescu-omul” (volumul „Amintiri”).

 „N-am cunoscut om stăpânit deopotrivă cu dânsul de gândul  unității naționale și de pornirea de a se da întreg pentru ridicarea  neamului românesc. Tânărul poet era un naționalist și foarte pornit spre   intoleranță când venea vorba de nația română și România.” – Ioan Slavici

 Întotdeauna, adolescentul Eminescu era animat de un singur gând: unirea românilor și eliberarea de sub stăpânirea austro-ungară.   După înființarea (împreună cu alți tineri) a cercului „Orientul” (1  apr. 1869), care avea ca scop strângerea textelor referitoare la cultura   și istoria națională, publică în „Federatiunea” din Pesta, articolele  incendiare: Să facem un congres! În Unire e tăria și „Echilibrul”care  pun în valoare maturitatea gândirii sale, faptul că era foarte bine  informat, dovedind o bună cunoaștere a situației politice din Europa  („Federațiunea”, nr. 34-366, din 10/22 apr. 1870; nr.38-370, din 22  apr./4 mai 1970; nr. 39-371 din 29 apr./11 mai 187).

 „Eminescu, om avântat, de o fire impulsivă, cu mintea  luminoasă, cu sufletul plin de duioșie și cu o extraordinară cultură  generală, era nesecat în gândiri ademenitoare.” – Ioan Slavici

 Evenimentele vremii arată că Mihai Eminescu a avut aceste convingeri  unioniste, încă din din copilărie, fiind familiarizat cu dragostea față  de românism, insuflată de către dascălii săi de la Cernăuți: Aron Pumnul   și Nicolae Pătrașcu. În anul Unirii Principatelor – 24 Ianuarie 1859 –  deși avea doar 9 ani, copilul Mihai Eminescu, în viziunea lui de mărire a   țării începea să i se trezească patriotismul.

 „ În ajunul Unirei, tatăl său plecă la Iași, iar el, auzind  de la țăranii strânși în fața casei Popii Vasile că se va înfăptui a  doua zi actul Unirei, se întoarse repede acasă strigând de bucurie:  «-Ura! Trăiască Unirea! » Și, fără să mai aștepte, începu de cu noapte  să împodobească gardul și pridvorul casei cu ramuri de brad verde și  ferestrele cu hârtie colorată. A doua zi, cântece și veselie pe toți  țăranii din sat, care cu micul Eminescu printre ei jucau de cutremurau  dealurile și răsunau pădurile” – Nicolae Petrașcu.

 Domnia lui Cuza și reformele sale l-au găsit pe Mihai Eminescu în etapa  formării școlare, manifestând o prețuire aparte față de domnitor.  Personal, l-a vizitat pe făuritorul Unirii Principatelor – Alexandru  Ioan Cuza – la Döbling în 1870 (când studia la Viena), vizită care îl va   marca definitiv: „Vor trece veacuri și nu va exista român  căruia să nu-i crape obrazul de rușine de câte ori va răsfoi istoria  neamului său la pagina lui 11 februarie și stigmatizarea acelei negre  felonii va răsări pururea în memoria generațiilor, precum în orice an  răsare iarba lângă mormântul vândutului Domn.” – „Timpul”, 27 februarie 1882.

 Pe 24 ianuarie 1882, Eminescu a înființat societatea secretă „Carpații”,   pentru unirea tuturor românilor, care a fost desființată brutal la 28  iunie 1883, pregătindu-i-se scoaterea din viața publică, sub acuzația că   ar avea probleme psihice. De atunci a început calvarul vieții lui, cu  spitalizări repetate în țară și străinătate. S-a stins din viață în ziua   de 15 iunie 1889 (în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada  Plantelor nr. 9), moartea lui fiind anunțată în Ziarul „Românul” în ziua   următoare: „Eminescu nu mai este.” A fost înmormântat  la Cimitirul „Belu” din București, devenit loc de pelerinaj pentru  poeții din toate generațiile, dar și pentru cei care l-au iubit ca poet  și jurnalist de marcă.

 „Astfel se stinse în al optulea lustru de viață, cel mai  mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivit vreodată, poate, pământul  românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări   pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până  când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava  subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. – George Călinescu

 Mihai Eminescu a devenit Simbolul Culturii Naționale, fără de care am fi mai săraci și neînsemnați.   „Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci.” – Tudor Vianu

 Eminescu este identitatea culturală a poporului român.   Cinstiți memoria poetului, citindu-i opera!

 VINO, EMINE, LA UNIRE!   (sonet Unirii)

 Mai vino, Emine, din nemurirePe-o rază de astru în al tău popor,Înveșmântat în straie de TricolorSă cinstim a patriei întregire!

 Vino cu voievodul ce i-a fost ctitor,Să-l elogiem la Mica Unire!Că-n vizionara ta prorocireȘi Cuza-Vodă este nemuritor.

 Coboară-te din sferele înalteCu spirit genial în neam întrupat,Din soarta țării s-alungi nedreptate!

 Te-așteaptă teiul de ani împovăratȘi „Hora Unirii”, ca să-ți vezi frateLăcrimând pentru pământ înstrăinat.

 Maria FILIPOIU

 Revista Floare Albastră a Centrului Cultural Spiritual Văratic de pe lângă Mănăstirea Varatic

Popular

Copyright © 2021 Romania Today News