Anchetă a Poliţiei după tragedia de la Spitalul Judeţean Craiova – O mamă şi bebeluşul ei au murit la interval de câteva ore

8

O asistentă medicală, în vârstă de 27 de ani, din Gorj, a murit la câteva ore după ce născut la Spitalul Judeţean din Craiova. Bebeluşul a murit la naştere, iar mama câteva ore mai târziu. Poliţia face cercetări pentru a stabili dacă este vorba despre o culpă medicală, transmite Mediafax.

Femeia lucra ca asistent medical la Spitalul Orăşenesc din Bumbeşti-Jiu. Potrivit soţului tinerei, aceasta avea o sarcină fără probleme şi făcuse analize suplimentare în Statele Unite ale Americii şi în Germania pentru a exclude orice suspiciune. Sarcina a fost monitorizată încă de la început de un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova care, iniţial, i-a spus că sorocul ar fi pe 11 iunie.

Pe 18 mai a anunţat-o însă ca va naşte prin cezariană şi a chemat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova în data de 20 mai.

„Soţia mea şi-a urmărit sarcina ca la carte. Am făcute teste în America. Am făcut teste de trombofilie în Germania. Sarcina a fost urmărită ca la carte, să excludem orice suspiciune. Totul era bine. Inclusiv săptămâna trecută şi-a făcut analizele şi nu a ieşit nimic. Sarcina să zicem că era la termen. A fost chemată pentru cezariana asta. Prima dată i s-a dat termenul de 11 iunie pentru a naşte. După ultimul control, din data de 28 aprilie, i s-a spus să sune pe 18 mai pentru a fi programată pentru cezariană. Ceea ce a şi făcut. Pe 20 ne-am prezentat la blestematul spital, la Craiova. Nu ştiu de ce a chemat-o aşa devreme. Asta trebuie să spună doctorul care a putut doar să-mi spună că <îi pare rău>. ”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Robert Negrea, soţul tinerei

În timpul naşterii, bebeluşul a murit, iar mama a decedat câteva ore mai târziu.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova a sesizat Poliţia şi reprezentanţii Medicinei Legale, care încearcă acum să afle ce a dus la această tragedie.

„În funcţie de rezultatele anchetei Poliţiei şi de rezultatele necropsiei vom lua şi la nivelul spitalului măsurile legale corespunzătoare. Dacă va fi cazul, vom sesiza Consiliul Etic, vom sesiza Colegiul Medicilor, dacă va exista vreo culpă medicală”, a declarant, pentru MEDIAFAX, Teodor Sas, managerul SJU Craiova

Până acum, familia nu a depus plângere împotriva medicilor. Poliţiştii au deschis un dosar penal penal pentru ucidere din culpă.