Ludovic Orban lansează un atac la adresa a două site-uri: 'Au vrut să își crească traficul cu fake news'

1

Ludovic Orban a infirmat că va candida, din partea PNL, la Primăria București, așa cum au titrat digi24.ro și g4media.ro. Premierul acuză cele două site-uri de fake-news. Liderul PNL a participat, alături de Marcel Ciolacu, la înscăunarea noului Arhiepiscop-Mitropolit Romano-Catolic de București.

”În Biserică, lucrurile politice nu au loc. Nu am discutat politică (nr.r dacă a discutat cu Marcel Ciolacu despre alegerile anticipate).

 Rechizitoriul dosarului Caracal a fost finalizat! Ce se va întâmpla cu Gheorghe Dincă

A mai apărut această minciună. E o minciună gogonată. Nu are legătură cu discuţia dintre noi. Eu am prezentat public discuţiile dintre noi şi chiar mă deranjează că două site-uri de ştiri, deşi toată lumea mă cunoaşte că sunt un om deschis, care răspunde la telefon, care pun la dispoziţia mass-media şi a publicului, au născocit o asemenea minciună, o asemenea invenţie fără măcar să îmi ceară punctul de vedere, să mă întrebe dacă este adevărat. Nu am discutat acest subiect. Pur şi simplu este o scorneală.

Între preşedintele României şi mine este o relaţie extrem de veche, un parteneriat solid, bazat pe servirea comună a binelui public şi a intereselor României. Nu am nici cea mai mică emoţie. Şi în privinţa aceasta sunt tot speculaţii care se fac fără niciun fel de fundament. Candidatul PNL la funcția de premier e desemnat de Consiliul Național. Eu sunt premier și candidat la funcția de premier. Obiectivul nostru e să câștigăm alegerile și să guvernăm pentru următorii 4 ani.

 USR face o ofertă Guvernului! Cum ar putea fi finanțat Pilonul I de pensii

Candidatul PNL la Primăria Capitalei va fi desemnat în urma unor cercetări sociologice. Va fi desemnat acel candidat care are cea mai mare şansă să câştige alegerile. Din partea PNL nu poate candida decât un membru al PNL.”, a spus Orban.

Prim-ministrul a participat la slujba de înscăunare a Mons. Aurel Percă, numit de Papa Francisc în oficiul de Arhiepiscop Mitropolit de București, a fost înscăunat în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate, sâmbătă dimineață, în Catedrala Sf. Iosif din Capitală.

 Gabriela Firea îl atacă pe Florin Cîțu: Un Ministru-Pinocchio

La slujbă a fost prezent și președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu.

În spațiul public au apărut informații, pe surse, potrivit cărora la întâlnire de vineri, la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis i-ar fi propus lui Ludovic Orban să candideze la funcția de primar general al Capitalei.

 Ludovic Orban aruncă bomba! Decizia luată împreună cu Klaus Iohannis .