Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, a pierdut procesul în care imputa Comisiei Europene că nu a asigurat respectarea în România a dreptului la un proces echitabil/ El a susținut la instanța europeană că a fost achitat de Tribunalul București, deși a fost condamnat

7

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a pierdut procesul la Curtea de Justiție a UE în care imputa Comisiei Europene că a omis să-și îndeplinească obligațiile privind respectarea, de către România, a statului de drept, a independenței justiției și dreptului la un proces echitabil, precum și că a omis să-și îndeplinească obligațiile privind protecția datelor cu caracter personal.

Potrivit deciziei Curții de Justiție a UE, Daniel Dragomir va trebui să plătească și cheltuielile de judecată.

Acțiunea sa a fost respinsă pentru că „nu are vreun fundament în drept”.

În fața Curții de Justiție a UE, Dragomir a susținut că a fost achitat de Tribunalul București, deși el a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Daniel Dragomir a fost condamnat de Tribunalul București, prima instanță, la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participației improprii. În același dosar, Marinela Zoica Dragomir, soția lui Daniel Dragomir, a fost condamnată tot la un an de închisoare cu suspendare.

Totodată, Daniel Dragomir este anchetat de DIICOT pentru spionarea şi hărţuirea lui Kovesi în dosarul Black Cube.

În procesul la Curtea de Justiție a UE, reclamantul a susținut că, în cele două cazuri penale în care este implicat, au fost folosite o mulțime de date cu caracter personal referitoare la el sau la rudele sale. Acestea ar fi fost puse la dispoziția organelor de cercetare penală de către SRI, care ar fi utilizat „o aplicație informatică pentru a supraveghea în masă persoane din România”.

Daniel Dragomir a susținut că Comisia Europeană nu și-a respectat obligațiile în domeniul protejării statului de drept în România, a independenței justiției române în fața „asaltului SRI” și a dreptului la un proces echitabil.

Dragomir a susținut că obiectivul legitim al colectării și procesării datelor cu caracter personal de către autoritățile române a fost deturnat din cauza accesului neîngrădit la aceste date acordat SRI, care a procedat la o procesare în masă a acestora. Fostul colonel SRI a acuzat Comisia Europeană că și-a îndeplinit „într-un mod formal și tardiv” obligația de a verifica respectarea directivelor și reglementărilor europene în materie.

Foto: Facebook Daniel Dragomir