În fieful lui Mihai Tudose, Klaus Iohannis a depășit-o pe Viorica Dăncilă: Mircea Diaconu e pe trei

9

Preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Brăila, Adrian Tabarac, a declarat pentru AGERPRES că, în urma numărătorii paralele în 246 secţii dintre cele 280 din judeţ, Iohannis a obţinut 32,3%, iar Viorica Dăncilă – 29,7%.

După numărarea voturilor în cele 246 secţii din judeţul Brăila, în care au votat 113.173 alegători, Klaus Iohannis are 36.979 voturi (32,6%), Viorica Dăncilă este pe locul al doilea, cu 34.505 voturi (30,4%), urmează Mircea Diaconu – 13.642 voturi (12%), Dan Barna – 10.771 voturi (9,5%) şi Theodor Paleologu – 5.128 voturi (4,5%).

 EXCLUSIV Cazul Caracal, o lucrătură a Serviciilor? Surse din Poliție, în luna septembrie: ‘Înainte de alegeri, apare vreuna din fete’

Din 287.500 de brăileni cu drept de vot, la urne s-au prezentat 130.400 alegători, dintre care 121.224 au votat pe listele permanente, 8.271 pe listele suplimentare şi 905 cu urna mobilă.

Prezenţa la vot în judeţul Brăila a fost de 45,35%, sub media naţională, care a fost de 47,66%.

În mediul urban au votat 89.251 persoane, iar în mediul rural – 41.149, prezenţa la vot în municipiul Brăila fiind de 47,86%.

 EXCLUSIV Cazul Caracal, o lucrătură a Serviciilor? Surse din Poliție, în luna septembrie: ‘Înainte de alegeri, apare vreuna din fete’ .