Simona Halep s-a dezlănţuit împotriva jucătoarei care a eliminat-o de la Wimbledon în 2018: Victorie categorică în primul meci jucat pe iarbă anul acesta

28

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, a învins-o, marţi, pe Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 29 WTA, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Eastbourne.

Halep s-a impus în două seturi, 6-2, 6-0.

Tot pe iarbă, Hsieh a câşigat, anul trecut, întâlnirea cu Halep din turul al treilea al turneului de la Wimbledon, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-5. Halep a câştigat anterior un meci cu Hsieh, pe hard, în 2013, la Cincinnati, scor 6-7 (5), 6-1, 6-2, în turul I.

Simona Halep este direct acceptată în manşa a doua, la Eastbourne, primul ei turneu pe iarbă în acest an. În urma victoriei cu Hsieh, Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului.