Euro 2019 U21. Selecționerul Italiei și-a dat demisia. Ce spune despre șansele României de a câștiga trofeul

31

Selecționerul Italiei și-a dat demisia, după ce a ratat calificarea în semifinale la Euro 2019 U21. Italienii aveau nevoie ca România să învingă Franța sau ca francezii să ne bată la o diferență de cel puțin 3 goluri. S-a terminat 0-0, iar Franța și România s-au calificat la braț în penultimul act al competiției, astfel că Di Baggio și-a anunțat demisia.

Di Baggio a vorbit despre șansele României de a câștiga Euro U21

Luigi Di Bagio și-a asumat vina pentru ratarea calificării în semifinalele Campionatului European U21 și a vorbit despre partida Franța – România, terminată cu scorul de 0-0, dar și despre șansele tricolorilor de a triumfa la Euro U21.

„Atitudinea de pe teren de la România – Franța? Am crezut până la final și nu trebuie să ne uităm la alții. Am fost eliminați deoarece am greșit cu Polonia. Vina este a noastră, ne-am băgat singuri în situația noastră. Vina este doar a noastră, nu trebuie să căutăm niciun alibi. Persoana responsabilă sunt eu. Am şutat de foarte multe ori şi am fost mai periculoşi decât adversarii noştri, dar aşa a fost să fie. Dacă România ar fi câştigat, mi-aţi fi zis că sunt cel mai bun. Cu siguranță, finala va fi între Spania si Germania”, a declarat Di Baggio.

România va juca în semifinale împotriva Germaniei, joi, 27 iunie, de la ora 19:00. Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune TVR 1.

„În momentul de față povestea continuă, istoria continuă, indiferent de adversari trebuie să dăm totul. În acest moment sunt doar obosiți, din seara asta, dupa ce ne odihnim, o să începem recuperarea.

Acum trebuie să găsim cât mai repede un hotel, să ne odihnim și mâine să plecăm la Bologna. Ați fost minunați, sunteți minunați și veți fi minunați! Veniți în continuare alături de noi! Hai România”, a declarat selecționerul Mirel Rădoi după ce România s-a calificat în semifinale la Euro U21.