Video. Bătaie cu bâte şi săbii în centrul Bucureştiului

53

Mai multe persoane de etnie rromă s-au bătut, azi-noapte, pe o stradă din centrul Capitalei.  În încăierare s-au folosit săbii, bâte și bucăți de gard.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă se vede cum un om prăbușit la pământ este lovit fără milă. Bărbatul a fost rănit grav și a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.

De asistență medicală a mai avut nevoie încă o persoană. Alte două, au fost duse la audieri, la Poliție. Potrivit martorilor, atacatorii înarmați cu bâte ar fi năvălit peste victime și le-ar fi lovit cu sălbăticie. Oamenii din zonă susţin că scandalurile dintre cele două familii se ţin lanț de ani buni şi că scene similare s-au derulat şi în urmă cu trei săptămâni. Poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Se pare că motivul conflictului ar fi că una dintre familii refuză să-i plătească taxă de protecţie celeilalte.

„Au spus ca este un fel de exemplu pentru cei care nu vor să plătească”, a declarat un martor.