Discursul în limba română rostit de Donald Tusk, președintele Consiliului European, a fost primit în aplauzele românilor prezenți la Ateneu și a generat un val de simpatie și emoție, în mediul online. De ce să faci efortul de a vorbi în limba română, tu oficial de rang înalt? De ce a impresionat discursul cu referiri la Dacia 1300, Mircea Eliade, Andrei Pleșu, Tristan Tzara, Helmuth Dukadam și cele 4 penalty-uri apărate la Sevilla? Edupedu.ro a cerut părerea psihologilor Daniel David și Ion Dafinoiu.

“Este un exemplu de discurs informat științific, aici foarte bine informat psihocultural”, spune Daniel David, pentru Edupedu.ro. Profesor de psihologie clinică şi psihoterapie la Universitatea Babeş-Bolyai și autor al monografiei Psihologia poporului român, David precizează că “din punct de vedere psihocultural, România se află încă în faza ‘valorilor de supraviețuire’, însă cu un angajament dinamic spre ‘valorile de emancipare’ (deja chiar de succes în anumite zone)”.

Preşedinte al Colegiului Psihologilor din România, Ion Dafinoiu a declarat pentru Edupedu.ro că discursul de aseară “este modalitatea de a crea climatul necesar pentru discutarea unor decizii importante”. “Dacă vrei să convingi pe cineva, se spune: mai întâi construiește podul. Podul este deseori unul emoțional”, a afirmat Ion Dafinoiu pentru Edupedu.ro.

  • Citește pe Edupedu.ro analizele integrale făcute de psihologii Daniel David și Ion Dafinoiu

 

Loading...