Este un bilanţ zguduitor: peste 400 de copii au dispărut fără urmă anul acesta în România. Părinţii aşteaptă cu sufletul la gură o veste de la poliţişti. Mulți ajung în Occident unde sunt puși la cerşit şi furt. Deşi fenomenul este cunoscut de mai mulţi ani şi a fost reclamat de occidentali, traficul cu minori continuă în ţara noastră. De ce? Doar în Spania, copiii-sclavi din România produc 300.000.000 de euro pe an!

Iadul sărăciei: Un copil-sclav din România poate produce 300.000 de euro pe an în Occident!

Lotul plecat din Ţăndărei  este format din minori cu vârste înmtre 12 şi 15 ani vânduți de părinții lor cu sume între 7.000 şi 8.000 de euro/bucată. Aceşti copii vor trece printr-un fel de carantină unde vor fi triaţi, care pentru cerşit, care pentru furturi sau prostituţie.

Fiecare dintre aceşti minori vor câștiga pentru stăpânii lor, din activităţile mai sus menţionate, aproxiamtiv 300.000 de euro pe an.

Conform datelor furnizate de o persoană care cunoaşte în amănunt acest anturaj şi care a fost dispusă să vorbească pentru Libertatea, sub protecţia anonimatului – altfel îşi riscă viaţa -, rețeaua mafiei cerșetorilor români din Occident numără câteva zeci de mii de persoane. Doar în Spania, de pildă, operează acum circa 1.000 de copii-scalvi, cu vârste între 7 și 17 ani. Printr-un calcul simplu putem deduce că reţeua produce, doar în Spania, 300 de milioane de euro pe an!

Din reţelele de rtafic cu minori fac parte şi funcţionari publici

Din rețea fac parte și ”oamenii-fantomă”, persoane născute în România care și-au contruit o identităţi false în Vest. Sursa noastră din Franța spune că aceste persoane cu identitate falsă scot copiii prinși la furat de la poliţie, pe proprie răspundere, pentru că legea le permite acest lucru, apoi dispar cu ei în altă țară.

În anul 2010, Scotland Yard atrăgea atenţia României că grupuri organizate de cerşetori şi hoţi minori, plecaţi de la noi, au invadat Regatul. La presiunile europene, au fost identificaţi câţiva dintre şefii reţelelor de trafic de copii: Titi Aghiotantul, Poligrad, Bocic, Marian Miliardaru, Talianu. Acestora li s-au confiscate locunţe şi maşini de lux.

Minorii pe care îi racolau erau folosiţi la infracţiuni, cerşetorie şi la perversiuni sexuale.

Printre persoanele implicate în aceste reţele, procurorii DIICOT au identuificat şi funcţionari publici din ţara noastră.

Din informaţiile de care dispunem, în urma acţiunilor autiorităţilor, reţelele nu numai că nu au fost destructurate, ba chiar au înflorit!

 

 

 

span{width:460px !important;} iframe {margin: 0 !important;} .fb_edge_comment_widget { display: none !important; }

Loading...