Jurnalista Carmen Dumitrescu de la publicația liberinteleorman a venit cu o nouă dezvăluire care îl pune pe jar pe Liviu Dragnea. Concret, este vorba despre demersurile lui Liviu Dragnea pentru a pune mâna pe 10 fonduri de vânătoare prin intermediul unor semnături ale unor oameni morți sau inventați. Cazul a fost mușamalizat ani în șir, dar acum încep să iasă lucrurile la iveală. Astfel, se anunță că va apărea și episodul 2 al dezvăluirilor.

„În anul 2009 s-a modificat Legea Vânătorii, în sensul că apărea posibilitatea înființării unor asociații de proprietari de terenuri, cu scopul de a atribui gestiunea fondurilor de vânătoare unei anumite asociații de vânătoare. Singura condiție care trebuia să fie îndeplinită era ca această asociație să cuprindă 51% din suprafața fondului cinegetic respectiv.

Un fond de vânătoare este suprafața de teren pe care se mișcă vânatul la un moment dat.

Chiar în anul 2009 expirau contractele de fonduri de vânătoare, valabilitatea acestora fiind de zece ani. Astfel s-a înființat la Turnu Măgurele asociația proprietarilor de terenuri Danubius 2010, al cărui președinte era chiar Petre Rădan, angajat al Teldrum și om de încredere al lui Liviu Dragnea. Sediul asociației se găsea, culmea!, la sediul Teldrum din Turnu Măgurele. Inițial, asociația s-a înființat cu sprijinul câtorva apropiați ai lui Dragnea și a unora dintre primarii care îl susțineau în mod necondiționat, el fiind la acea vreme, așa cum am aflat de la angajatele DGASPC, “Dumnezeu în Teleorman”. Obiectivul acestui efort comun era ca Asociația Turris să preia fondurile de vânătoare cele mai bune din județ.

“Nu existau vânători organizate fără acceptul lui Dragnea”

Fostul director al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Teleorman, Emil Zlate, își amintește situația într-un fel cu totul și cu totul revelator pentru noi: “Dragnea e tipul care spune că el a fost cuminte și n-a făcut nimic, dar el doar arăta cu degetul și ceilalți executau. Toți semnau, toți rezolvau treburile. El doar arăta cu degetul. Și i-a mobilizat pe toți primarii lui, le-a dat sarcină unor băieți pe care îi avea el, mai ales fostului director al Combinatului Chimic, Manea, să se implice în această problemă. El zice că nu e implicat, dar asociația e a lui, deși el nici măcar nu era înscris în această asociație. Pentru ca, eventual, dacă se leagă cineva de el, să poată spune că e imaculat. Nici acum nu cred că e înscris în asociație, deși nu mișca nimeni fără indicațiile lui. Nu existau vânători organizate fără acceptul lui.”

Bunul obicei de a câștiga cu morții

Au existat, deci, elemente ilegale în constituirea Asociației de proprietari Danubius 2010 necesară acaparării celor mai bune fonduri de vânătoare din județ. Zlate a contestat la Ministerul Mediului, care nu a reacționat în niciun fel la prezentarea falsurilor, motivând că nu se poate anula contractul de gestiune al fondurilor de vânătoare decât în baza unor hotărâri judecătorești. Așa că s-a mers mai departe…

Ce a urmat a avut legătură cu intervenții importante la nivelul mai multor instituții ale statului român, mai ales că Dragnea începea să aibă și influență la nivel național. Intervențiile au ajuns și la ITRSV București. În ianuarie 2010 s-a făcut și prima plângere penală pe tema înființării cu acte false a asociației Danubius 2010. Acuzația era aceea să s-ar fi întocmit de către primării documente false cu oameni care fie nu existau, fie erau decedați, fie nu dețineau proprietățile pentru care, chipurile, semnaseră”, scrie ”Liber în Teleorman”.

span{width:460px !important;} iframe {margin: 0 !important;} .fb_edge_comment_widget { display: none !important; }

Loading...