România a exportat în 2017 armament de aproape 200 de milioane de euro, iar pentru 2018 sunt toate şansele să fie depăşit acest record istoric. Ţara noastră este încă departe de anvergura unui lord al războiului, dar am devenit unul din principalii furnizori de arme ai Bulgariei, iar printre clienţii noştri importanţi se află numeroase state europene. Topul importatorilor de arme din România este dominat categoric de SUA, iar podiumul este completat de Israel, una din ţările aflate mereu pe picior de război. Pe lângă exporturile de armament, Armata are mereu pe stocuri pentru vânzare tehnică militară de-a dreptul exotică, precum pistoale din 1934, tunuri din 1941 şi mitraliere din 1943.

Companiile din industria românească de apărare au exportat în primele trei trimestre ale anului 2018 armament în valoare totală de 153.906.682 de euro, potrivit informaţiilor furnizate de Departamentul pentru Controlul Exporturilor-ANCEX, structură din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Cele mai mari vânzări au fost realizate în trimestrul doi, când s-au exportat arme de 63,6 milioane de euro, în timp ce pentru primele trei luni s-au contorizat exporturi de 42,6 milioane de euro, iar în intervalul iulie- septembrie de 47,6 milioane de euro.

199.244.712 de euro este valoarea exporturilor de armament ale României în 2017

Sunt toate şansele ca România să depăşească anul acest recordul istoric stabilit anul trecut, când a vândut oricum cu circa 7% mai mult decât în 2016, an cu încasări totale de 193.212.322 de euro. Practic, România vinde de la an la an din ce în ce mai mult armament.

SUA, Bulgaria şi Israel, cei mai buni clienţi

România a exportat în 2017 armament către 48 de state, din toate regiunile lumii. Cel mai important client sunt, de departe, SUA, care au cumpărat de la noi arme în valoare de 77.415.854 euro. Americanii au achiziţionat 12 mitraliere uşoare, 7.715 puşti de asalt, 721 mitraliere cal. 12,7 mm, 95 de puşti semiautomate cu lunetă, 730 de puşti semiautomate, 5.320 de pistoale, 10 aruncătoare de grenade antitanc cal. 40 mm, 100 aruncătoare de grenade antitanc cal. 73 mm, 10 mitraliere antiaeriene cu două ţevi, grenade, mii de lunete pentru arme de vânătoare, încărcătoare de cartuşe, bombe de iluminare, piese de schimb etc. Pe locul doi în top se află Bulgaria, care se înarmează puternic de la noi.

Vânzările realizate de România sunt însă departe de performanţele Bulgariei, care ne-a depăşit vertiginos şi în acest domeniu. Vecinii noştri sunt cei mai mari exportatori de armament din Sud-Estul Europei, cu peste un miliard de euro încasaţi în 2016, adică 2% din PIB. România se află pe ultimul loc în regiune.

Vecinii noştri au cumpărat anul trecut de la noi armament în valoare de 34.921.742 de euro, în meniu regăsindu-se 224 de puşti semiautomate cu lunetă, 50 de pistoale, 75 de mitraleiere cal. 12,7 mm, 193 de mitraliere antiaeriene cu două ţevi cal. 14,5 mm, 65 de mitraliere antiaeriene pentru transportor cal. 14,5 mm, 52 de mitraliere antiaeriene cu patru ţevi cal. 14,5 mm, 149 de aruncătoare de grenade antitanc cal. 73 mm etc. Topul celor mai importanţi clienţi este completat de Israel, care a cumpărat de la noi armament în valoare totală de 20.087.136 de euro.

Exportăm în teatre de război

Locul patru în topul cumpărătorilor de armament din România este ocupat de Arabia Saudită (13.965.726 euro), în timp ce Irak se află pe cinci (8.928.256 euro). Pe locul 6 al clienţilor de top este Afganistan (4.321.059 euro), pe 7 se situează Maroc (3.917.124 euro), Indonezia se află pe 8 (cu 3.336.695 euro), locul 9 revine Ungariei (3.113.500 euro), iar pe 10 Germania (2.670.118 euro). Pe lista clienţilor importanţi se mai află Cehia (2.551.121 euro), Emiratele Arabe Unite (2.298.906 euro), Marea Britanie (2.323.534 euro) şi Franţa (1.237.685 euro).

Vindem arme din perioada interbelică

Producţia românească de armament se realizează prin cele 15 fabrici din cadrul Romarm, structură a Ministerului Economiei. Exporturile efectuate de filialele Romarm, precum Fabrica de Arme Cugir, uzinele mecanice de la Sadu, Mija sau Cugir ş.a., sunt completate de cele realizate de Romtehnica, structură din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Armata este un comerciant tradiţional de armament, iar din stocurile sale oferă spre vânzare produse dintre cele mai diverse. Cei interesaţi pot cumpăra 13 mitraliere PKT cal. 7,62 pentru tanc, fabricate în 1989, 621 de tunuri şi mortare, 72.170 de pistoale, puşti, carabine şi mitraliere, peste 30,9 milioane de cartuşe, proiectile şi grenade, precum şi cinci tancuri T72, în stare bună, fabricate în 1977. Uneori ofertele par de genul anticariatelor sau muzeal. Astfel, Romtehnica vinde 4.220 de pistoale cal. 7,62 mm fabricate în 1934, un număr de 211 mortare cal. 82 mm şi 59 de tunuri cal. 37 mm fabricate în 1941, nu mai puţin de 29.820 de carabine cal. 7,62 mm şi şase tunuri antitanc cal. 57 mm din 1943- toate perfect funcţionabile.

span{width:460px !important;} iframe {margin: 0 !important;} .fb_edge_comment_widget { display: none !important; }

Loading...