A trecut deja suficient timp pentru ca să putem face o primă analiză despre ce s-a întâmplat cu propunerea Coaliției pentru Familie de a modifica Constituția României în sensul interzicerii exprese a căsătoriilor homosexuale. De unde, inițial, această propunere era văzută ca o mină de aur pentru politicienii conservatori sau populiști și un succes sigur pentru inițiatori, ea a eșuat destul de trist, aducând la vot numai 20% din populația României adică, aproximativ, 25% din populația rezidentă în mod real în țară.

Cum s-a ajuns aici?

Coaliția pentru Familie s-a bazat pe trei elemente care să îi aducă victoria. Aceste elemente sunt bisericile, partidele și opinia publică.S-a dovedit că nici măcar unul dintre acestea trei nu se află alături de Coaliție.

Primele care au dat înapoi au fost partidele. Deși incapabilă să spună nu oricărei propuneri care implică protejarea familiei tradiționale, ele sau aflat întotdeauna prinse între forțe de semn contrar. Pe de o parte, există un anumit nivel de homofobie în rândul populației naționale vizibil, printre altele, și în majoritățile largi cu care idea Coaliției este, pe fond, sprijinită în sondaje. Astfel, politicienii s-au văzut în față cu o propunere susținută de sondaje de opinie și sprijinită de organizație capabilă să strângă milion de semnături. Cum poți să spui NU la așa ceva?

Pe de altă parte simți nevoia să spui nu tocmai pentru că atuurile CpF sunt tocmai sunt identice cu amenințările sale implicite la adresa spectrului politic. Un referendum victorios ar fi însemnat o legitimare venită din partea politicului către o formă de „identity politics”. Aceasta, la rândul său, ar fi însemnat mai multă putere politică pentru viitoarele proiecte ale Coaliției pentru Familie. Expunerea media ar fi fost garantată, organizații locale rodate în strângerea de semnături și în campania referendară, etc, etc. Practic, politicienii ar fi introdus un nou jucător pe scenă cu care ar fi trebuit, apoi, să împartă un număr limitat de resurse politice.

În plus, sub o formă sau alta, toate partidele curtează între o oarecare măsură rectoratului liberal. În România politica este despre nivel de trai și despre justiție. Introducerea unei axe culturale și forțarea unei opțiuni ar fi adus un val de complexitate suplimentară corectură. Astfel, partidele se poziționează pe axele descrise de aceste două teme și evită să meargă prea departe pe axa culturală tocmai pentru a păstra cât mai mulți alegători aproape. Uniunea Salvați România este, desigur, un partid care se adresează electoratului tânăr și urban cu o mai mare probabilitate de a își însuși valori liberale, fie și prin imitație. Partidul Național Liberal, atât la alegerile locale din 2016 cât și în unele sondaje, este un partid mai degrabă rural. Unele sondaje interne sugerau că un PNL-ist din trei se opune referendumului. Dar, după cum au înțeles unii dintre liderii liberali, un alegător din trei este foarte mult dacă îl pierzi. În sfârșit, Partidul Social Democrat se bazează în proporția cea mai mică pe electoratul liberal. Totuși, marea majoritate a proiectelor electorale de succes ale partidului au presupus, într-o oarecare măsură, o pivotare spre centru. Vedem asta, spre exemplu, în deschiderea pe care Victor Ponta a arătat-o spre o parte a mediului de afaceri, contrazicând, aparent, principiile stângiste ideologic și populiste pragmatic ale partidului. În actualul mandat, deși PSD face din ce în ce mai mai puțină politică și din ce în ce mai multe intervenții în Justiție, îl avem pe Eugen Teodorovici ca exponent al mediului de afaceri plasat conducând Ministerul de Finanțe.

Al doilea element în presupusa ecuație câștigătoare a Coaliției pentru Familie sunt bisericile. Acesta aveau, cel puțin până acum, un renume aproape mitologic privind posibilitatea de a mobiliza după voie masele largi de electorat. Nu contează că încrederea în Biserică a fost mulți ani de zile într-o ușoară dar constantă scădere. Nu contează că, conform sondajelor internaționale, doar un român din cinci merge regulat la biserică. Mitul, ca orice mit, era și încă este relativ indiferent la realitate.

Primul semnal de slăbiciune al Bisericii Ortodoxe Române a fost dat de unul din micile scandaluri din perioada campaniei pentru referendum. Un număr de politicieni locali au fost invitați într-o biserică pentru a spune credincioșilor poziția lor. Au existat voci care au susținut că o asemenea prezență este nepotrivită. Dar foarte puțini au observat ce se petrecea cu adevărat acolo. Se petrecea faptul că, în loc ca politicienii să fie ajutați de preoți, era nevoie ca ei să meargă în biserică să convingă credincioșii. Turma credincioșilor, teoretic electoratul cel mai sigur, era, cumva, undeva, amenințat.

Votul a dat dimensiunea completă a eșecului Bisericii de a-și mobiliza susținătorii. Din ce în 20% prezenți la vot (25% dintre cei aflați în țară) putem considera, pe baza mărturiilor observatorilor electorali și delegațiilor USR, că mai mulți au fost aduși de partide sau au venit din proprie inițiativă decât au fost aduși de preotul local.

Astfel, în punctul culminant al unei campanii de mobilizare care a duratei ani de zile pe o temă pe care Biserica o considera esențială din punct de vedere spiritual-politic, au fost mobilizați aproximativ 10% dintre românii din țară, adică 8% din electorat. Înțelegerea acestui fapt ne dă și o prognoză a influenței Bisericii pe viitor. Opt la sută este o influență foarte redusă pentru organizație atât de largă și care consumă atât de mulți bani de la buget. Oricând vreo putere va dori să își „cumpere” niște voturi va putea găsi, probabil, modalități mai ieftine.

În sfârșit, al treilea element estimat greșit de Coaliția pentru Familie a fost opinia publică. Coaliția a căzut ea însăși în povestea pe care a prezentat-o politicienilor, anume că o propunere să nu fie primită entuziast de masele largi, populare. Ceea ce nu a înțeles Coaliția a fost că propunerea sa nu se încadra pe nici una din temele care preocupă opinia publică (nivel de trai, sănătate, anticorupție).

*

Mă grăbesc să spun că, deși poporul a boicotat masiv referendumul, rezultatul nu este datorat campaniei de boicot inițiată de platforma Respect decât într-o măsură foarte limitată. Oamenii nu au venit la voi pentru că au simțit că ceva este în neregulă, că ceva li se ascunde. Cum ar cum spune o zicală care circula intensiv în mediile sociale zilele acestea, „sunt interese mari la mijloc”. Ori, deși în viziunea conservatoare rurală, deși Biserica promovează referendumul pentru interese, ea nu a avut generozitatea să împartă câștigurile în comunitate.

 

Loading...